Pe Vasilică îl întîlnesc, aproape zilnic, în colțul pieții. Mic, îmbrăcat și încălțat ca vai de el, tremurînd, acuma, iarna, de frig, întinde mîna si cere un ban. De fiecare dată îi dau și așa am reușit să-i cîștig încrederea. De altfel, mi-a și zis că-s singurul care am stat de vorbă cu el „omenește”, iar eu i-am zis că-l înțeleg, că și eu, la rîndul meu cu foarte mulți ani în urmă… Dar atunci era foametea de după război și doar prin cimitir, la înmormîntări, dacă te mai chiverniseai cu cîte ceva. Vasilică are zece ani și fața lui rotundă, cu ochii albaștri, vioi, îți spune că e un copil isteț. Elev fiind, în clasa a treia, zice că-i place cartea, dar la el acasă, pe „Decebal 5”, e sărăcie mare și părinții care nu lucrează îl trimit să „facă rost de un ban, doi. „Acum, arătîndu-mi ghetele stricate, îmi spune că tare ar vrea să-și poată cumpăra o pereche de cizme și de aia strînge el bani. Cum, duminicile, își schimbă „sediul” în fața Catedralei, aici, se pare, lumea e mai darnică. Aici l-am întîlnit de fapt și duminica trecută, cînd am aflat de la el că, acasă, sînt șapte frați, cel mai mare are 11 ani, el fiind al doilea, și după el mai sînt cinci. Cu ce se hrănesc? El nu prea știe, deoarece mănîncă pe unde apucă. De obicei cumpără o juma’ de pîine albă și două, trei felii de salam sau, cîteodată, marmeladă, care-i dulce și bună, și cu asta se hrănește. Acuma, în vacanță, cînd ajunge seara acasă – spune că au patru camere – se culcă în patul lui, nu-i trebuie mîncare, banii îi strînge pentru încălțări.
Acesta-i Vasilică, piciul de zece ani, pe care l-am cunoscut în piață și căruia îi mai dau cîte un ban. Ca el sînt mulți. Ce vor deveni, oare? Mai mult ca sigur, unii se vor pierde pe drum, vor avea de-a face cu Legea, vor ajunge scursuri ale societății. Alții, vor trece peste greutățile astea, vor supraviețui, vor deveni, cum obișnuim, îndeobște să spunem, Oameni, își vor găsi un scop și un rost în viață. Depinde de familie, de societate și, mai ales, de ei înșiși. Îmi place să cred că Vasilică, piciul acesta cu ochii neastîmpărați, va fi, peste ani, un Om întreg. (Eugen Verman)
Lasă un răspuns