SCRIPTA MANENT Episcopia catolică Bacău – 1590-1815

În ultima perioadă a anului 1590, Sfîntul Scaun a aprobat numirea și sfințirea ca episcop al diacezei Bacău, atunci creată pentru prima dată ca instituție de acest rang, a lui Bernardinus Quirini. Scopul urmărit de conducerea instituției responsabile a cultului catolic a fost acela de a instala la conducerea noii dioceze un demnitar de mare responsabilitate și încredere, deoarece acesta era singurul episcop care era destinat să funcționeze pe întregul spațiu geografic populat de români, în acea perioadă istorică.

Cucerirea Panoniei de către sultanul otomanilor, instalarea unui pașă la Buda, fosta capitală a Ungariei, a ușurat triumful Reformei Religioase în Ungaria ocupată de sultan și în Principatul Transilvaniei, devenit vasal Porții.

Foștii conducători ai bisericii din Ungaria și Transilvania, chiar din primele momente ale desfășurării noilor evenimente politico- militare au părăsit pe credincioșii, pe care îi jecmăneau de ultimile resurse materiale, au lăsat instituțiile și bisericile în „plata domnului” și s-au instalat la Tîrnavia și Bratislava. Catolicii din zonele respective au căzut cu rapiditate pradă predicatorilor luterani, calvini, arieni, veniți din Germania și Italia, pentru a profita de situație și a predica altă formă de manifestare și exercitare a cultului creștin, cel propovăduit de Luther, Calvin și discipolii acestora. Cei mai mulți dintre foștii slujitori ai culltului catolic s-au adaptat la noua situație și au devenit repede cei mai devotați adepți ai noului cult. Instabilitatea unor astfel de oameni i-a transformat în cei mai groaznici dușmani ai Bisericii Catolice și practicilor religioase susținute de Sfîntul Scaun. În Transilvania, conducătorii cultului calvin au fost capabili să distrugă orice urmă a existenței religiei catolice, așa cum procedaseră la rîndul lor misionarii catolici cu biserica ortodoxă a românilor din Panonia, Croația, Slavonia, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat. În asemenea condiții de manifestare a preocupărilor de distrugere a tot ce era catolic în Transilvania, persoanele devotate slujirii catolicismului nu puteau să mai realizeze nici un fel de activitate. Episcopii de Alba Iulia, Cenad și Oradea au părăsit diacezele și pe credincioși. Misionarii au dispărut aproape în totalitatea lor. Unii dintre aceștia au fugit în Moldova, de unde raportau convertirea a mii de reformați husiți la credința catolică. Totul era o minciună groaznică, deoarece husiții nu mai existau în Moldova acelei perioade istorice. Alți misionari au devenit apostoli ai calvinismului și veneau în Moldova sub masca misionarilor catolici și înșelau buna credință a catolicilor moldoveni învățîndu-i că ar fi maghiari, iar limba cultului, latina, ar trebui înlocuită cu maghiara, care era de fapt a cultului calvin.

Aproape toți episcopii diacezei Bacău, poloni de neam, au luptat din răsputeri împotriva prezenței și activității unor astfel de misionari catolici care acționau mascat pentru introducerea calvinismului și a practicilor maghiarismului. Primului episcop catolic, Quirini, i s-a raportat că acești credincioși, români catolici, ar fi de neam maghiar. Astfel, neadevărul a căpătat aureolă divină, prin gîndurile și faptele unor mincinoși de carieră, oameni instabili, care treceau cu ușurință de la un cult la altul. Possevino, misionar catolic în Transilvania, trimis papal în Polonia și Moscova, autorul unei „Descrieri a Transilvaniei” a prezentat pe larg fenomenele religioase arătate de noi în rîndurile de mai sus. Concluzia lui a fost similară cu cea a lui Malcapina, că în Transilvania aproape nu mai erau catolici.

Scopul creării diacezei catolice Bacău a fost acela al slujirii credincioșilor catolici din Moldova, Transilvania și Țara Românească. În timpurile grele, misionarii se refugiau în Transilvania, unde se considerau pe teritoriul episcopiei pe care o slujeau, în timp ce credincioșii au rămas ascunși în pădurile Moldovei, pînă la trecerea pericolului. Organizată la finele anului 1590, Episcopia Catolică Bacău a funcționat practic pînă în 1789. Din 1789 și pînă la 9 decembrie 1815, cînd, prin hotărîrea Divanului Moldovei, a fost interzisă funcționarea unei astfel de instituții pe teritoriul țării, din cauză că devenise unealtă de spionaj austriac, punînd în pericol existența statului. Episcopia catolică Bacău a funcționat condusă de 19 demnitari catolici, care în majoritate au fost de neam polon. Numărul catolicilor a fost în continuă creștere, de la aproximativ 5.000 de persoane la 23.000- 24.000. Majoritatea erau moldoveni autohtoni. Parohiile, prefectura au funcționat permanent de-a lungul întregii perioade. (Pr. dr. Dumitru Zaharia)