• sportiva băcăuană a deschis, pe tărîm francez, sezonul performanțelor din 2003
TENIS DE CÎMP: Imediat după sărbătorile de Crăciun, Elora Dabija, una dintre cele mai bine cotate jucătoare de tenis ale Bacăului, a plecat în Franța pentru a participa la „Turneul Parisului”, un concurs tradițional de tenis de cîmp care se desfășoară la fiecare sfîrșit de an. Elora s-a întors acasă, ieri dimineață, cu două trofee, unul acordat pentru cîștigarea locului întîi în proba de dublu feminin, iar celălalt pentru locul al doilea, la simplu. Competiția nu a fost una culeasă din drum, cum ar fi, spre exemplu, turneele de categoria a patra care se desfășoară în țară și la care se adună cîteva zeci de sportivi din orașul gazdă. La „Turneul Parisului” au participat 950 de mici sportivi, la trei categorii de vîrstă, 10, 11 și 12 ani, din 18 țări europene, inclusiv, bineînțeles, Franța, care a avut reprezentanți de la 25 de cluburi. România a fost reprezentată de 10 copii, dintre care doi din Bacău, Elora Dabija și Cosmin Nederi.
Învingătoare a campioanei Rusiei
Elora Dabija a concurat la categoria «12 ani», atît la simplu cît și la dublu. Printre învinsele sale s-au numărat, în proba de simplu, Margarita Edinarova, campioana Rusie la categoria de vîrstă mai sus amintită. Mai mult, scorul înregistrat între cele două, în meci care a contat pentru semifinalele competiției, a fost 6-1, 6-2 pentru băcăuancă. În faza premergătoare, rusoaica trecuse de franțuzoaica Charlotte Rodier, favorita numărul 1 a concursului, cu 6-3, 1-6, 6-2. Trebuie precizat și că Elora a fost cotată drept cap de serie 5-8 la acest turneu, pe aceeași poziție cu rusoaica. Parcursul băcăuancei la acest turneu s-a încheiat în finală, una în care a fost învinsă, după un meci deosebit de spectaculos, de către conaționala sa Alexandra Damaschin care și-a luat o mică revanșă după înfrîngerea din finala Campionatului Național. Înainte de a ajunge la traseul parcurs de Elora la turneul de simplu, este important de semnalat că ea a deschis, pe 1 ianuarie, seria meciurilor din optimile de finală ale competiției, una în care ea a fost înscrisă din start pe tabloul principal. Luate pe rînd, învinsele sale au fost Pauline Audet (Franța, 6-0, 6-2), Justine Lelong (Franța, 6-2, 6-1), Vivienne Vierin (Italia, 6-2, 6-0), Monta Reinfelde (Letononia, 6-0, 6-0) și Margarita Edinarova (Rusia, 6-1, 6-2). Finala a fost cîștigată, cu 0-6, 6-0, 6-4, de către Damaschin.
În proba de dublu, perechea Dabija – Damaschin a avut, pînă la locul întîi, un parcurs fără reproș: 9-0 cu Pipart – De Cazenove (Franța), 9-0 cu Marie – Surlemont (Franța), 9-0 cu Michel – Renevey (Elveția) și 9-4 cu Rodier – Sapene (Franța), în finală, cu perechea considerată, a priori, favorită la cîștigarea turneului.
Deplasarea, una la care au contribuit cu bani SC Durimpuls și SC Energofor, a fost una făcută cu avionul. La întoarcere a fost mai greu, ca de obicei, aparatul de zbor avînd o întîrziere de patru ore. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns