Eugen VERMAN
S-au cules și încă se mai culeg strugurii. Prin podgorii, toamna a adus miresme de viță de vie îngălbenită, semn că poama e coaptă. Soarele, Stăpînul vieții noastre, a umplut cu zahăr ciorchinii, iar vinul se anunță aspru și tare, pentru oameni puternici, cum spune un clip publicitar. Dar nimeni, de fapt, nu se dă în lături cînd e vorba de un vin bun. Nici măcar eu, care, să fiu drept, mă pricep la vinuri ca eunucul la femei… Gospodarii au început, deci, să vinifice. Podgorenii, în cantități mari, pentru că vor veni și vor vinde din surplusuri orășenilor. Și tot ei, podgorenii, continuă tradiția asta binecuvîntată de a aduce struguri la tîrg și a vinde. Așa că și orășenii – zic o parte dintre ei – vinifică. Cei cu bani, desigur. Deși, strugurii de vin – Fetească, Muscat Ottonel etc – nu-s prea scumpi. Vecinul X a cumpărat cu opt mii kilul… Unii cumpără mai mult, să aibă, acolo, doi sau trei ani; alții doar ca să facă, acolo, de o „gustare”. Problema e depozitarea. În oraș au apărut „butoaie” – un fel de cisterne minuscule – din fibră de sticlă. Chiar aici, la intrarea în piața mare a Bacăului, se vînd astfel de obiecte. Lumea se înghesuie, unii cumpără de-adevăratelea, alții, ca subsemnatul, privesc doar. O familie tînără, din comuna Nicolae Bălcescu, duce acasă un vas de 150 litri, pe care a dat 1.800.000 lei. Sînt și vase mai mari, de 250 sau 300 litri. Fiecare cumpără după ce-și face socoteli amănunțite privind cantitatea de struguri pe care o va recolta și banii disponibili. Cît privește „cisternele”, părerile sînt împărțite. Un bărbat spune că-i „o afacere pe cinste”, „domnule, e atît de simplu să cureți drojdia din butoiul ăsta, de n-ai idee…, eu am două și taică-miu tot două…, îți zic eu, nu mai sta pe gînduri…” Un bătrîn se oprește și întreabă pentru ce orchestră cumpără o femeie „jasul ista”?, adică „jazzul”, așa e convins el vizavi de ditamai butoiul de 300 de litri… Un altul, tot om în vîrstă, constată că „moda asta ne-a luat mințile”, „domnule, vinul adevărat se păstrează în butoiul adevărat, din stejar sau fag sau paltin, ce știu ăștia, tinerii, domnule…!”, Dar, „ăștia, tinerii”, nu-i iau în seamă lamentările și cumpără butoaie din fibră de sticlă și abia așteaptă să le ducă acasă și să le umple și cînd va fi iarna mai mare să toarne în pahare și să uite de necazuri și că viața-i trecătoare…
Lasă un răspuns