Pe site-ul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI), la capitolul „Proiecte legislative”, este disponibil pentru consultare proiectul de Ordin privind procedura de avizare a instrumentelor de plată cu acces la distanță, de tipul aplicațiilor Internet-banking sau home-banking. Ordinul se va aplica băncilor din România și are ca obiectiv stabilirea procedurii pentru eliberarea avizului tehnic în conformitate cu prevederile Regulamentului stabilit de Banca Națională a României privind tranzacțiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică și relațiile dintre participanții la aceste tranzacții. Ordinul propus de MCTI prevede că avizul tehnic pentru instrumentele de plată cu acces la distanță se eliberează în mod gratuit și are ca scop verificarea îndeplinirii unor cerințe minime de securitate de către sistemul informatic al emitentului și de către soluția software prin intermediul căreia instrumentul de plată este oferit. Ordinul prevede că MCTI poate cere băncii care solicită avizul tehnic efectuarea de verificări la sediul acesteia prin personal de specialitate din minister. De asemenea, emitentul este obligat să raporteze MCTI, semestrial, numărul de utilizatori de servicii de plata cu acces la distanță de tip internet-banking sau home-banking, precum și numărul de tranzacții efectuate prin intermediul instrumentelor de plată cu acces la distanță. Potrivit lui Ciprian Mazilu, purtător de cuvînt al Sucursalei Banc Post Bacău, serviciul Internet-banking îi oferă posibilitatea utilizatorului să facă tranzacții cu banii din cont din orice loc din lume, prin intermediul unui calculator conectat la Internet. Home-banking oferă accesul la conturi numai de la sediul titularului de cont. Sucursalele marilor bănci din Bacău, BCR, BRD, Banca Transilvania, Banca Țiriac oferă toate cel puțin unul dintre cele două servicii. Ciprian Mazilu spune că, de la introducerea Internet-banking-ului la Banc Post, numărul solicitărilor acestui serviciu a fost în „continuă creștere”, inclusiv din partea persoanelor fizice care dețin conturi la această bancă. Accesul la acest serviciu este securizat și se face pe bază de contract. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns