• un hoț a fost reținut în acceleratul de Galați la cîteva ore după ce furase 700.000 de lei • la cei 32 de ani pe care-i are, Eugen Niță are 30 de condamnări ce însumează 58 de ani de închisoare
Polițiștii băcăuani de la Serviciul Transporturi Feroviare Bacău au reușit ieri, în timp record, să pună mîna pe un hoț care în urmă cu cîteva ore păcălise doi băcăuani, cărora le-a furat 700.000 de lei. Gălățeanul Eugen Niță, de 32 de ani, din comuna Munteni, poposise marți seara în Gara Bacău, unde a început să-și înece amarul într-un bar de pe peronul gării. Cum bărbatul avea la el un casetofon, nu i-a fost greu să intre în vorbă cu soții Grigore și Eugenia Scurtu, de 61, respectiv 56 de ani, din Mărgineni-Neamț, care stăteau la o masă învecinată. Pînă spre dimineața, paharele au curs unul cîte unul, astfel că în jurul orei 3.00, toți mesenii erau deja binișor afumați. Infractor versat, gălățeanul i-a convins pe cei doi soți să-l însoțească pînă pe strada Avram Iancu. În momentul în care au ajuns într-o porțiune de drum mai puțin luminată, Niță i-a cerut lui Grigore buletinul de identitate, în care știa că se află cîteva sute de mii de lei. Încrezător, băcăuanul i-a dat lui Niță documentul. Într-o fracțiune de secundă, acesta a înșfăcat banii și a luat-o la fugă printre blocuri. După ce și-au revenit din șoc, soții Scurtu au dat fuga la poliția TF, unde au povestit toată întîmplarea. Pe baza semnalmentelor furnizate de victime, polițiștii au presupus că hoțul ar putea fi Niță, motiv pentru care i-au anunțat pe colegii lor din Adjud să verifice acceleratul 5122 Bacău-Galați, care tocmai plecase din stație. Într-adevăr, Niță se afla în trenul cu care încerca să ajungă acasă. El a fost adus la Bacău, unde și-a recunoscut fapta și le-a înapoiat victimelor sale banii furați. Niță a fost reținut, urmînd să fie prezentat Parchetului local, cu propunerea de arestare pentru furt calificat. Pentru polițiști, Eugen Niță nu este un necunoscut. La cei 32 de ani, bărbatul are la activ 30 de condamnări, toate pentru furt, și care însumează 58 de ani de închisoare. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns