Pomenirea Sfintei Xenia
Sfînta Xenia era originară din Roma, fiica unui senator. Ajunsă la vîrsta căsătoriei, a fugit de acasă împreună cu alte două femei, pentru a se dedica lui Hristos. Îmbrăcată în haine bărbătești, a sosit în insula numită Cos, unde și-a luat ca îndrumător duhovnicesc pe preotul Pavel. Îndemnată de duhovnic, din tot aurul pe care îl avea, a ridicat o biserică în cetatea Milasa. Rîvna și nevoința arătată în răbdarea și părăsirea poftelor lumești, au făcut-o pildă pentru toți cei care luau contactul cu micuța mănăstire întemeiată de Sfînta Xenia. La moartea ei, deși era după-amiază, s-a ivit pe cer o cruce din stele luminoase, semn care se părea a fi ca o cunună dată fericitei de la Dumnezeu.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Francis de Sales
„Dacă greșesc, vreau mai degrabă să greșesc din prea multă bunătate decît din prea multă asprime”, spunea Francis de Sales. S-a născut în 1567, în castelul din Sales, într-o familie de nobili. După ce a obținut licența în drept, la Padova, la 26 de ani, a cerut să devină preot și s-a prezentat voluntar pentru misiunea oficială de predicator catolic printre calvinii din părțile Genevei. La vîrsta de 32 de ani a fost episcop ajutor și, peste trei ani, episcop titular de Geneva. Francis de Sales poate fi considerat drept unul dintre reprezentații cei mai de seamă ai umanismului creștin de tip specific francez. Blîndețea sufletului său a fascinat pe mulți. „Vrei ca într-un sfert de oră să pierd cea puțină blîndețe pe care am dobîndit-o în douăzeci de ani cu prețul atîtor osteneli?” replica el.
A murit la Lyon, la 28 decembrie 1622. La 24 ianuarie, rămășițele lui părintești au fost transportate de la Lyon la Annecy, locul unde și-a avut reședința în calitate de episcop de Geneva, pentru înmormîntare. (C. Gh.)
Lasă un răspuns