• Primăria și conducerea spitalului din Podu Turcului au solicitat deja Direcției de Sănătate Publică înființarea unui cabinet școlar
Evenimentul tragic petrecut luna trecută la școala Mihai Eminescu din Buhuși, cînd un elev în vîrstă de 13 ani a murit la ore sub ochii colegilor și profesoarei de chimie, i-a băgat în sperieți pe reprezentanții locali ai unor comune în care funcționează de ani de zile școli și licee cu un număr foarte mare de elevi, și în care nu a existat niciodată un medic școlar. Potrivit normelor de organizare a rețelei medicale școlare, cabinetele speciale pentru elevi funcționează numai în zona urbană, pentru școlile de la țară, sănătatea elevilor fiind în grija medicilor de familie. Cum în județul Bacău există trei comune în care funcționează pe lîngă școlile generale și licee cu peste o mie de elevi fiecare, autoritățile se gîndesc că măsura înființării unor cabinete școlare trebuie luată de urgență.
Comunele vizate pentru organizarea unor astfel de cabinete sînt Podu Turcului, Sascut și Hemeiuși. Primii reprezentanți locali care au solicitat la sfîrșitul săptămînii trecute Direcției de Sănătate Publică (DSP) înființarea în comună a unui cabinet școlar au fost cei din comuna Podu Turcului. „Colectivul de elevi din comună este mare, pentru că la Podu Turcului funcționează și un liceu unde învață copii din tot județul. Medicii de familie din comună nu sînt o soluție pentru asistența medicală a acestora, întrucît nu toți copiii se află pe listele doctorilor. Nu este drept ca între elevii de la oraș și cei de la țară să se facă discriminare. Singura variantă de a evita un posibil incident asemănător celui de la Buhuși este să fie un medic școlar care să se ocupe de sănătatea elevilor”, este de părere Gabriela Iacobescu, medic de familie la Podu Turcului. Solicitarea înființării unui cabinet școlar la Podu Turcului a fost deja înaintată DSP-ului, instituție care nu poate lua însă nici o decizie pînă cînd Ministerul Sănătății nu-și va da avizul. „Solicitarea trimisă de Primărie și spital este justificată și poate fi extinsă și la alte comune din județ unde există peste cinci sute de elevi. Vom trimite un memoriu Ministerului Sănătății și Familiei prin care vom solicita înființarea cabinetelor școlare și în mediul rural, dar pînă cînd nu vom primi un răspuns, nu putem lua nici o măsură”, ne-a declarat doctorul Marin Buștuc, director adjunct al DSP.
Chiar dacă reprezentanții ministerului vor fi de acord să modifice ordinul prin care numai școlile din mediul urban pot avea cabinete medicale școlare, directorii unităților de învățămînt de la țară tot nu pot să răsufle ușurați. Medicii nu vor să se angajeze în astfel de posturi pentru că sînt prost plătiți. Cea mai bună dovadă este că și la orașe, deși sînt vacante în prezent 11 posturi de medici școlari, acestea nu sînt ocupate. Ele au fost scoase la concurs de nenumărate ori, dar nu au trezit interesul absolvenților de Medicină fără loc de muncă. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns