Desenele animate, o slăbiciune a vîrstei adolescentine

• cînd încep să vorbească despre desenele animate, tinerii nu se mai opresc • chiar și unii profesori, aparent severi, sînt înnebuniți după seriale pentru cei mici

Poate părea ciudat acest titlu, dar vă asigur că este sută la sută adevărat. Fiecare avem o slăbiciune la care, indiferent de vîrstă, nu putem renunța. Ar fi normal ca odată cu anii unele din obișnuințele de copil să dispară în favoarea altora ceva mai serioase. Am precizat, aceasta se întîmplă în condiții normale. Încercați de curiozitate să provocați cîțiva adolescenți la o discuție pe tema desenelor animate și vă veți convinge că lucrurile nu stau în nici un caz astfel. Probabil ați avut cu toții ocazia să vedeți un copil de patru – cinci ani care plînge cu lacrimi de crocodil că vrea o prăjitură sau că nu vrea să se culce pentru că încep desene animate la televizor. Ce părere v-ați face, însă, dacă v-aș spune că nici adolescenții nu au renunțat încă la aceste mici plăceri? Dacă stau bine și mă gîndesc, nu cred că este atît de bizar. Probabil unii dintre voi se simt deja cu musca pe căciulă. Pînă la urmă nu cred că este cineva rușinat că a rămas fidel aventurilor cu „Tom&Jerry”. Mai mult chiar, cred că pentru unii este o chestiune de laudă. Dacă nu ați avut niciodată ocazia să discutați pe această temă, sau măcar să asistați la o astfel de discuție, nu vă puteți imagina cu cît entuziasm vorbesc tinerii de desenele animate preferate. Este ca o poveste de iarnă la gura sobei, cel puțin pentru cei care au prins perioada în care desenele erau date „la cartelă” – o jumătate de oră pe zi, că altfel le strică. Și dacă se încumetă cineva să amintească de un serial gen „Captain Planet”, se deapănă amintiri ca dintr-o altă lume. Fiecare nominalizează desenele preferate, ajungîndu-se chiar la adevărate dispute pe această temă. Dacă băieții sînt fani Batman sau Superman, fetele rămîn fidele aventurilor lui Sailormoon și Candy-Candy. Ambele tabere sînt de-acord însă că cele mai tari desene rămîn fără îndoială, Tom&Jerry și Familia Flinstone.

Adolescenții nu sînt singurii care au rămas cu astfel de „sechele” din copilărie. La fel de împătimiți, cînd au ocazia, se dovedesc și maturii, care preferă în mod deosebit Familia Simpson. Situația este cu atît mai haioasă cu cît printre cele mai împătimite persoane după desene animate se numără chiar cei mai severi dintre profesori (așteptați doar momentul oportun pentru o discuție și vă veți convinge singuri!). Concluzia mea ar fi următoarea: nu vă lăsați niciodată înșelați de aparențe, nu putem fi responsabili niciodată cu adevărat, pentru că nu sîntem decît niște copii mai mari, indiferent de vîrstă. Dar e mai bine așa! Ce s-ar face lumea cu atîția serioși?! (Roxana Popa)