OAMENII DIN PRIMA LINIE A FRONTULUI

Audiență la președinte: 365 de zile din 365

Umblă un ziarist năuc pe la Consiliul Județean să afle ce și cum. Are și el nevoie de un subiect. dar ce să știe, ziaristul? Scrie despre audiențe și nici nu are de gînd cumva să înțeleagă fenomenul. Publică ziaristul o cifră micuță acolo ca să se dea la noi opinia publică. Numai că opinia publică știe adevărul, nu se lasă ea ușor dusă de nas. Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean Bacău, ține audiență 365 de zile din 365 de zile! Mă duc la președinte. Bat la ușă. „Intră!”, zice președintele, cu o voce tunătoare. Așa e vocea lui. Îl întreb, domnule președinte cum rezistați? Vin zilnic cîte 40 de oameni să vă roage să-i ajutați, să vă consulte în cutare problemă sau cutare chestiune, vin oameni de toate felurile, oameni mici, oameni mari, cum de rezistați? Neculai Lupu rîde de mine, Ovidiule, mai ai de învățat. Am, că nu mi-e rușine. Președintele îi ascultă pe toți. Cu răbdare. Dacă nu poate rezolva cazul, dă niște telefoane. Se consultă cu directorii lui, se consultă cu șefi de instituții. Numai ziaristul năuc publică o cifră de tot rîsul, ca să se încontreze cine știe cine împotriva Consiliului Județean. Să zicem.

În 365 de zile, Neculai Lupu, asemenea celorlalți lideri din consiliu, vicepreședinții Dumitru Brăneanu și Ioan Chiriac, secretarul general Traian Milon, bate județul în lung și-n lat. Oamenii comunelor se adună și zic și ei una, alta. Viața e grea, nu sînt bani, ce facem cu copii noștri, cînd ne asfaltați drumu’ comunal. Președintele îi ascultă cu atenție. Oamenii nu mai sînt ușor de dus de nas. Trebuie să faci ceva pentru ei. Vine mașina cu asfalt și-și face treaba. Ziaristul năuc zice că e campanie electorală. O fi? Dar asfaltul rămîne acolo pe drum, să se bucure oamenii de el.

În prima linie a frontului

Consiliul Județean e școală de lideri. Au venit și studenții de la Universitatea „George Bacovia” să învețe la noi. Una e cartea, alta e viața. Viața aia grea sau frumoasă, viața aia reală. Mie mi-a plăcut tare mult de studenți. Nu erau gingași, cum s-ar crede. Erau oameni mari. Nu ne-am împiedicat de ei. Au furat, cum s-ar zice, cam tot ce se poate afla despre ce înseamnă să fii în prima linie a frontului ca funcționar public. Eu le-am zis niște vorbe despre funcționarul public și despre imaginea lui. În primul rînd, funcționarul public nu este un supraom! Are și el întrebările lui despre viață, e și el în căutarea unui mai bine! Nu e sclavul unor construcții utopice despre care vorbesc analiștii de mucava de prin ziare. Funcționarul public e făcut din carne și din sentimente. Are și el dreptul să greșească, dar și datoria de a îndrepta. Are și el dreptul să fie luat în seamă și prețuit pentru munca lui. Eu am văzut pe un năuc, să fie împușcați toți, a zis acela la coada unui ghișeu! Cîtă ură din nimic! Eu am văzut un ziarist acrit și arogant care a decretat în public: „îi urăsc pe funcționarii publici!”. Cîtă ură din nimic! Dar noi sîntem în prima linie a frontului și am văzut multe! Și nu ne pierdem cu una cu două.

22 de ani cu un șantier în inimă

I-am zis inginerului Ioan Creangă, domnu’ inginer, mergem la TV. Bun a zis el, să mergem. Băieții de la EuroTv au fixat camera pe noi și noi am început să vorbim. Inginerul Creangă nu avea emoții. Am zis în sinea mea să-i pun niște întrebări cu schepsis ca să încălzesc emisiunea. Dar n-a mers. Inginerul Creangă are în inima lui un întreg șantier, de 22 de ani încoace. Le știe pe toate așa de bine, că am zis că-mi ia aerul de mare moderator. Inginerul Creangă e unul dintre cei mai buni profesioniști de la Consiliul Județean. Îi place la nebunie domeniul investițiilor. A povestit oamenilor, la TV, cum stau lucrurile de-adevăratelea cu Catedrala ortodoxă Înălțarea Domnului. El e cel mai bun martor nu ochiul cîș al unui rătăcit de jurnalist. Inginerul Creangă nu are viață personală. Se urcă sus pe schele cînd se toarnă betonul. De acolo de sus, se vede orașul. Iar inginerul Creangă e un punct mișcător în imensitatea văzduhului. Dar omul ăsta mișcă munții din loc. Așe e el. Nu se sperie de un articol de ziar. Își face treaba de inginer profesionist. Fără surle și tobe.

Cum se construiește un buget ?

Nici nu mi-am imaginat că o să fiu la Consiliul Județean ca la școală! Dar așa este. Mă duc la Olga Hăineala, directorul Direcției Buget Finanțe. Mă duc să mă învețe că eu nu știu. Domnule, finanțele astea țin de magie! Nu e simplu. Nu e deloc simplu să pui la cale un adevărat management financiar. Olga Hăineală îmi explică plină de răbdare. Dumnezeule, cîtă experiență are! Explică tuturor, pe îndelete. N-am auzit vreun jurnalist să se plăngă după ce a stat de vorbă cu ea. Stau ca un școlar în fața ei. Olga Hăineală parcă valsează prin bugetul ăsta despre care tot zicem noi că e de austeritate. Un adevărat profesionist! Trebuie să ai har și, o spun cu mîna pe inimă, Olga Hăineală are har. A trecut prin situații dificile dar a avut întotdeauna o soluție eficientă! Dar cifrele nu au făcut din ea un om de fier. Știe să fie sensibilă și înțelegătoare. Mă învață că disciplina în finanțe e esențială. Cîtă dreptate are, noi toți avem nevoie de disciplină! Altfel am trăi haotic. Strecor și eu aici o metaforă: Consiliul Județean Bacău e un convertizor de disciplină în construcții, în finanțe, în grija pentru copii, în faptele de cultură, în viața comunității!

Resursele Umane sunt cheia muncii!

Stelian Gherghelescu, director la Directia Integrare europeană, resurse umane, dezvoltare mă cheamă la el și-mi explică niște probleme de imagine. Eu credeam că specialiștii în resurse umane ambalează angajații în cărți de muncă și atît. Ce imagine greșită mi-am făcut. Cu experiența lui atît de vasta în materie, Stelian Gherghlescu îmi arată că aveam o viziune greșită. Oamenii sînt niște istorii, nu niște cifre. Bun. Domnule director, dar cum e cu legea aia? Sună telefonul de la o comună. Intră pe ușă un primar. Ei, stau și eu la rînd, nu mă mișc, vreau să mă lămuresc. Cum o fi să înțelegi litera atîtor legi? E un fel de magie pe care Stelian Gherghlescu o stăpînește de minune. Toată lumea vine la el să-l întrebe. E greu să vorbești cu atîta lume deodată, să-i lămurești pe toți? Stelian Gherghlescu are el o metodă secretă. O șterg rapid, că mă prinde și pe mine pasiunea asta a lui de lămuri oamenii într-un fel atît de omenesc. Eu, de ce să nu recunosc, mai bine căznesc o metaforă despre acești oameni cu adevărat minunați.

Cine ridică piatra?

Intru în emisiune la TV cu Viorica Novac, arhitectul șef al județului. Dar credeți că m-am dus chiar așa, lemn? Am frunzărit niște cărți, să mă dau informat. E o plăcere să stai de vorbă cu Viorica Novac. Cum construim? Ce facem cu indisciplina în construcții? Cum convingem oamenii că frumosul trebuie totuși să fie acolo, la locul lui, în arhitectura noilor noastre construcții? Sînt întrebări la care arhitectul șef al județului are răspunsuri clare. Întotdeauna a avut ușa deschisă jurnaliștilor. Dar jurnalistul trebuie să vină pregătit. E prea mult? Așa se construiește de fapt arhitectura modernă a unui act jurnalistic modern! Cine ridică piatra, are aici de fapt mai multe înțelesuri. Viorica Novac și-a lăsat amprenta de profesionist pe multe, foarte multe obiective dar a lăsat și ceva din inima ei. Poate că asta e important în cele din urmă.

Urbanismul în condiții moderne

Toată ziua bună ziua sun la Cornelia Gireadă, directorul Direcției de Urbanism de la Consiliul Județean Bacău. Alo, alo. Cornelia Gireadă e în mijlocul problemelor ca și toți ceilalți profesioniști din prima linie a frontului. Nu e presa, sunt eu. Ce e nou? Programe aprobate. Infrastructurile sunt modernizate. Consiliul Județean Bacău sprijină primăriile și consiliile locale din județ. Avem specialiști. Cornelia Gireadă nu mă refuză. M-a învățat o mulțime de lucruri despre urbanism. E și ea plină de sensibilitate și plină de amabilitate. A stat întotdeauna de vorbă cu jurnaliștii. Își face timp pentru toate. E un bun organizator. Un om de echipă aidoma tuturor celorlalți oameni din prima linie a frontului de la Consiliul Județean Bacău.

Cum e să fii în prima linie a frontului?

Vicepreședinții Dumitru Brăneanu și Ioan Chiriac, secretarul general al județului, Traian Milon, au venit de multe ori în emisiunea noastră. Acolo lucrurile s-au spus pe nume. Nu e loc de întors. Se uită lumea la noi. Oamenii stau cu ochii pe televizor și te taxează imediat. Nu mai merge să-i duci cu zăhărelul. Nu face nimeni asta la Consiliul Județean Bacău. Cine are de întrebat vine să întrebe. Cine vrea o mînă de ajutor vine și primește o mînă de ajutor. Totul e la vedere. Ziariștii sînt ca la ei acasă. Tot încearcă să ne prindă pe picior greșit. Mai vine cîte o comandă politică, mai are careva pică pe unul pe altul. Eu am învățat atîtea la Consiliul Județean Bacău că aș putea să scriu un roman. Dar n-o să-l scriu, pentru că nu am ce dezvăluiri din alea siropoase să fac. Totul se petrece la vedere. Consiliul Județean Bacău este asemenea unei case deschise. Președintele Neculai Lupu a instituit regula asta. Poate e și-un risc? Nu e. În prima linie a frontului, nu toți te iubesc. Nu toți sînt gata să vină alături de proiectele tale. Nu toată lumea se înghesuie să te aprobe. Dar oamenii care se respectă, vin în întîmpinarea proiectelor noastre. Noi nu avem nevoie de trîmbițe și de tobe. Un ziarist m-a întrebat în ziua de 6 iunie, cînd au fost inaugurate lucrările Parcului tehnologic HIT la Hemeiuși, ce să scriu eu despre cîmpul ăsta? Păi scrie, omule, că, atunci cînd va fi gata, să vadă lumea ce era la început. În schimb, vreo doi, trei jurnaliști s-au grăbit să dea buzna la președinte, morți de curiozitate. Auziseră ei de la radio-șanț că nu găsim fonduri pentru lucrrările de la HIT. Să nu rîzi? Păi cum să te bucuri, domnule, că nu s-ar finaliza proiectul? Mai sînt și din astea. dar uite că e vară și eu am scris un articol de vară despre oamenii din prima linie a frontului de la Consiliul Județean Bacău. Nu i-am numit pe toți aici, dar nu se vor supăra pentru că ei sunt prezenți în viața comunității prin tot ceea ce fac pentru comunitate.

Ovidiu BUFNILĂ