Agenții economici care au angajat credite bancare pentru exporturi vor beneficia de bonificația de dobîndă acordată de stat, prin intermediul Băncii de Export – Import a României, numai pentru exporturile a căror contravaloare a fost încasată și repatriată. Măsura a fost aprobată în ultima ședință de Guvern. În Ordonanța nr.18/1994, care a reglementat pînă acum aceste credite, erau stipulate prevederi care să determine agenții economici să încaseze și să repatrieze în termen sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executărilor de lucrări și prestărilor de servicii în străinătate. Conform vechii ordonanțe, nerepatrierea în termen era sancționată cu amenzi contravenționale între 10 și 20 la sută din sumele de repatriat. Actul normativ aprobat recent abrogă Ordonanța Guvernului 18/1994 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici și modifică unele prevederi ale Ordonanței Guvernului 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare. (Florin POPESCU)
Nu se mai dau amenzi pentru nerepatrierea valutei
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.