Școala Profesională de Prestări Servicii a găzduit, luni, ceremonia de inaugurare oficială a noii centrale termice. Derulată în prezența directoarei Direcției Economice din cadrul Primăriei, aceasta a marcat punerea în funcțiune a centralei termice, care a fost montată la sfîrșitul anului trecut. O investiție care a costat aproximativ patru miliarde de lei, bani dați de către Consiliul Local. Că elevii fostei școli nr. 3 au trebuit, în plină lună decembrie, să dîrdie în clase din cauza prelungirii lucrărilor de montaj a centralei sau că aceștia vor fi nevoiți să vină sîmbătă la școală pentru a recupera orele pierdute în primul semestru din același motiv, sînt, de acum, amănunte fără importanță. (E.C.)
Inaugurare oficială pentru centrala de la Școala Profesională de Prestări Servicii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.