Centrul de Formare Profesională (CFP) din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău a început înscrierile la șapte cursuri de calificare pentru șomeri. Datoria șomerilor este de a se prezenta la cursuri, ei putîndu-se califica fără să plătească vreun ban. Centrul le va asigura absolvenților acestor cursuri un loc de muncă, existînd în acest sens convenții de angajare cu diferiți patroni, precum și rechizite și abonament de transport gratuit pe perioada desfășurării cursului. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot califica în următoarele meserii: confecționeri îmbrăcăminte, zidari, dulgheri, fierari-betoniști, tîmplari în aluminiu, mașiniști terasamente – buldozeriști și coafură. La aceste cursuri se pot înscrie și persoane care nu sînt în șomaj, dar trebuie să achite contravaloarea cursului, între unu și două milioane de lei. „Am început înscrierile și la o serie de cursuri cu plată, pe care le-am organizat la cererea agenților economici care doresc să își perfecționeze angajații. Aceste cursuri sînt cu plată și costă pînă în două milioane de lei”, ne-a declarat Carmen Galița, șefa CFP Bacău. Persoanele doritoare se pot perfecționa în meserii precum coafură, frizerie, manichiură, fierar-betonist, fochist, mecanic auto, inspector resurse umane și limbi străine (engleză, italiană, germană). (C.T.)
Șomerii se pot califica în șapte meserii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.