Centrul Internațional de Cultură și Artă „George Apostu” din Bacău a intrat într-un proces complex de renovare. Beneficiind de fondurile Ministerului Culturii și Cultelor, directorul Gheorghe Popa intenționează să refacă vechea casă de oaspeți pentru a fi adaptată noilor condiții impuse de un centrul cultural la standarde europene. „Ideea este mai veche. S-a încerca imediat după Revoluție să se adauge ceva pentru a se crea un Centru de Cultură, în sensul unei instituții care are ca modele cele europene, însă nu au existat fonduri”, ne-a declarat Gheorghe Popa, directorul Centrului.
Noul centru va avea o sală de expoziții dotată cu toate utilitățile, iar în incinta Centrului se va construi o clădire nouă, ce va cuprinde o mică sală polivalentă pentru conferințe, colocvii, întruniri, concerte.
Chiar dacă imobilul intră în renovare, proiectele Centrului „George Apostu” vor continua pe parcursul acestui an. „La toamnă vom face un proiect în colaborare cu Direcția Județeană de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, numit «Zilele Bacăului în Europa», care constă într-un periplu la Centrele Culturale Europene de la Budapeste, Viena și Veneția”, a afirmat geo Popa. Modelul urmat de băcăuani se dorește a fi cel al Iașului, cunoscîndu-se succesul pe care l-au avut în occident „Zilele Iașului în Europa”. (C. Gh.)
Lasă un răspuns