• Constantin Popa a decedat în cursul serii de sîmbătă în timp ce se deplasa la o petrecere • mașina primarului a fost lovită, într-o curbă, de niște bucăți de cherestea așezate necorespunzător într-un camion • viceprimarul comunei va prelua atribuțiile de conducere pînă la noi ordine de la Prefectura Bacău
Liniștea sătenilor din Bîrsănești a fost zdruncinată din temelii în cursul serii de ieri, cînd în sat s-a răspîndit vestea tragică a morții primarului comunei. Constantin Popa, de 43 de ani, a fost victima unui stupid accident rutier. În cursul serii de sîmbătă, primarul, însoțit de soția lui, Luminița Popa, de consilierul Ștefan Ciobanu, cu soția acestuia și o altă pasageră, mergeau la o petrecere în satul Albele. La intrarea într-o curbă, peste Dacia condusă de primar s-au prăbușit dintr-un camion mai multe bucăți de cherestea. „Totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. În față stătea soțul meu și Ștefan Ciobanu. Nici nu mi-am dat seama ce se întîmplă. La Helegiu, în curba dinaintea podului, am fost loviți de ceva. Nu îmi mai aduc aminte nici ce oră era. Din sens invers a venit un camion mare, cu niște scînduri care erau ieșite în afară. Acestea au lovit mașina și pe soțul meu în cap. Aveam viteză foarte mică, dar nu îmi explic cum de-au venit peste noi”, ne-a spus Luminița Popa, soția primarului din Bîrsănești.
Valentin Grigorș, în poarta căruia s-a petrecut accidentul, ne-a povestit ce a văzut cînd a ajuns în drum. „Eu dădeam mîncare la vaci. Deodată am auzit voci țipînd din drum după un telefon. Am dat fuga să văd ce s-a întîmplat. Acolo am văzut mașina care avea partea de sus boțită tare. Șoferul stătea cu picioarele în mașină, portiera era deschisă, iar capul în afara ei. Camionul a oprit la vreo trei sute de metri mai încolo. Șoferul camionului era înghețat. Nu scotea nici un sunet. Pe marginea drumului erau bucăți de scînduri. Primarul era plin de sînge de la cap. Apoi a venit soția lui și i-a luat capul în brațe și se ruga la Dumnezeu să nu i-l ia. Au trecut cîteva mașini, dar nici una nu a vrut să îl ia la spital. A oprit un Volkswagen și l-am pus pe bancheta din spate. Nu știu dacă era mort, pentru că mușchii de la picioare zvîcneau. S-a urcat în mașină un alt băiat care mi-a spus că la intrarea în Onești, la barieră, primarul și-a dat duhul. La scurt timp au venit cei de la Poliție și au început măsurătorile. După ce și-au terminat treaba, șeful de post din Helegiu mi-a spus să bag mașina în curtea mea”, ne-a povestit despre acest tragic accident, Valentin Grigoraș.
Consilierul Ștefan Ciobanu a fost și el rănit în umăr de scînduri, dar a apucat să se ferească. El a fost acela care a redresat mașina și a oprit-o din mers. Primarul Popa conducea o Dacie împumutată, BC-49-BIN, proprietatea unui prieten. Mașina lui a fost lovită de buștenii căzuți din camionul cu numărul CT-74-BAV, condus de Ion Istrate, de 49 de ani, din Medgidia. Polițiștii oneșteni au stabilit că accidentul s-a datorat modului defectuos în care a fost încărcat camionul.
Constantin Popa era primar în comună din anul 2000. Pentru activitatea sa și spiritul organizatoric, el era foarte apreciat de săteni. Pe ulițele satului, oamenii se rugau pentru sufletul fostului primar. „A fost singurul primar care și-a dat interesul pentru comuna noastră. A fost bun gospodar, a pornit lucrările pentru o nouă primărie. Era tînăr și în putere și se vedea că vrea să ne ajute. Nu am avut niciodată un primar așa bun”, ne-a spus localnicul Gheorghe Lazăr. În cursul zilei de ieri, șeful de post din Bîrsănești, împreună cu Constantin Petcu, viceprimarul comunei, au sigilat biroul defunctului primar. „Luni vom anunța Prefectura Bacău despre această tragedie și vom vedea ce se va întîmpla după aceea, dacă se vor organiza sau nu alegeri. Pînă atunci, conform legii, eu voi prelua atribuțiunile de conducere ale comunei”, ne-a declarat Constantin Petcu. (C.T.)
Lasă un răspuns