BADMINTON: Ieri s-a încheiat cea mai importantă competiție internă de badminton, după campionatul național și Cupa României, Memorialul „Vasile Lepădatu”. Participanții, în număr de 64, de la nouă cluburidin țară: Știința și CSȘ Bacău, CSȘ și CSM Onești, CSȘ 1 și Gloria Stimel Timișoara, CSȘ Cîmpina, Oțelul Galați și Sportul Studențesc București, au dat tot ce au avut în ei ca iasă în evidență. Ca de obicei, Bacăul a ieșit în față, spre deziluzia lui Radu Ionescu, președinte al Federației Române de Badminton și participant, ca jucător, la această comeptiție la care, de cinci ani, se adună cei mai buni din țară. Cît ar fi el de bucureștean și de supărat, medaliile au ajuns tot la cei mai buni, adică la băcăuani. Au ieșit în evidență rezultatele, care spun totul, șase locuri I și altele două imediat următoare. Astfel, Florentina Petre a cîștigat meciul final cu colega sa Alexandra Olariu, după care cele două au redemonstrat că alcătuiesc cel mai bun cuplu din țară cîștigînd și finala de la perechi. Odată rezolvată problema la simplu și la dublu, ambigen, la categoria seniori, Olariu și Petre nu s-au putut abține să puncteze, de încă două ori, la dublu mixt. Cuplul Gheorghe Constantinescu (București) – Alexandra Olariu a ieșit învingătoare din finala cu perechea băcăuană Robert Ciubotaru – Florentina Petre. Tot la seniori, Robert Ciubotaru și Gheorghe Constantinescu au încheiat concursul cu foarte mult bine. La categoria «17 ani», Diana Apostu, tot băcăuancă și antrenată de același Bogdan Milon, a făcut legea, atît la simplu cît și la dublu, la ultima secțiune avînd-o ca pereche pe Roxandra Dumitru (Cîmpina). Recompensele, la această competiție, au constat în cupe, diplome și ceva cadouri, din partea sponsorilor „Florăria Geanina”, Prestcon, Opel Gesara și, inevitabil, Direcția pentru Tineret și Sport a Județului Bacău. (Marius AMBROZIE)
De opt ori medalii la Memorialul „Lepădatu”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.