• toate locurile de cazare din stațiune au fost ocupate
Stațiunea Vatra Dornei a fost, la ultimul sfîrșit de săptămînă, destinația preferată a unui număr însemnat de turiști. Motivul acestei afluențe mai rar întîlnite spre stațiunea suceveană l-a constituit desfășurarea Serbărilor Zăpezii, organizate în perioada 13 – 16 februarie de Primăria Municipiului Vatra Dornei. „În urmă cu peste zece ani, Vatra Dornei era numai o stațiune balneară. În ultimii ani lucrurile s-au schimbat, iar acum variantele pe care le oferim turiștilor sînt mult mai diverse. Serbările Zăpezii reprezintă cea mai importantă activitate de promovare a activităților turistice din Vatra Dornei”, ne-a declarat Constantin Huțanu, primarul stațiunii.
În ciuda temperaturilor exterioare foarte scăzute, Serbările s-au bucurat de un public numeros, venit din toate colțurile țării. Dovada cea mai elocventă a succesului de care s-a bucurat acțiunea o reprezintă faptul că, în cele trei zile ale manifestării, toate cele peste 1.800 de locuri de cazare au fost ocupate. Spectacolele de muzică ușoară și populară, formațiile de dans sportiv sau de societate, concursurile organizate pe pîrtiile de schi sau lansările cu parapanta au reprezentat tot atîtea puncte de atracție. Acțiunile incluse în program de organizatori au ținut în fiecare zi lîngă scena amenajată la baza pîrtiei de lîngă hotelul Călimani mii de persoane, iar concertele susținute de Pepe, Candy, Spitalul de Urgență, Vița de Vie, Sistem sau Ducu Bertzi, care s-au prelungit pînă tîrziu în noapte, i-au determinat pe spectatori să uite de gerurile năpraznice de afară.
Chiar dacă desfășurate la Vatra Dornei, Serbările Zăpezii – Vatra Dornei 2003 au numărat printre organizatori și cîțiva băcăuani. Firma de impresariat RAFO Megaforce, condusă de Florin Lupancu, a organizat Serbările din punct de vedere artistic, Trupa în Căruță a animat în toate cele trei zile maifestările de pe pîrtia de schi. Pentru ca totul să se desfășoare fără incidente, jandarmii băcăuani detașați pentru cîteva zile în stațiune au asigurat paza în zona de desfășurare a manifestărilor. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns