Români, nu vă faceți probleme și mai ales nu credeți în dizertațiile politice. În România nu s-a schimbat mai nimic în cei peste 13 ani
de democrație, de tranziție greoaie și bolnavă. Este adevărat că și moștenirea vechii mentalități este apăsătoare și creează dificultăți în găsirea celor mai bune soluții pentru ieșirea din impas, din colapsul economic, poilitic și social. Dar alte țări foste comuniste au reușit să-și revină într-un timp mult mai scurt și fără ca cetățenii lor să suporte atîtea neajunsuri. Și atîtea fărădelegi comise în cea mai mare măsură de cei cărora cu încredere și speranță le-au dat voturile de atîtea ori. România a devenit o imensă scenă pe care se practică un teatru al deznădejdii și agoniei, al disperării, inutilității și derizoriului. Dar și o scenă pe care se joacă cea mai la modă piesă a tuturor timpurilor: CORUPȚIA, deși la nivelul multor societăți conducătorii și-au curățat și organizat „curtea interioară”. Nu valeți, nu slugi plecate, nu coloane vertebrale flexibile. Asemenea fantome țin de domeniului vechiului ce trebuie combătut și stîrpit. Locul lor a fost luat de valeți „principiali”, „demni” și „intransigenți” care împing demnitatea pînă la curajul de a-l critica pe conducător pentru greșeli, îndrăzneli care-i fac fericiți, fiindcă le demonstrează ce atmosferă „sănătoasă” domnește în unitățile lor. În schimb, de autocrația pe care o exercită asupra tuturor nu suflă nimeni vreo vorbuliță, vreun cuvințel, judecata conducătorului fiind infailiblă și inatacabilă.
O excelentă asociere mi-a străfulgerat mintea, aducîndu-mi astfel aminte că la Conciliul de la Niceea, din anul 325 e.n., mulți dintre adversarii lui Arie l-au combătut cu înverșunare, mărturisind că nu cunosc tezele ereticului. Nici nu era nevoie să le cunoască! E de ajuns să fii stăpînit de „dreapta credință” ca să nu greșești niciodată, orice ai spune. Cînd scaunele le sînt amenințate, impostorii și le apără cu dinții, cu ghearele și cu practicile contemporane: calomnia, amenințarea și umilința. La urma-urmei, orice om, oriunde are o funcție, un post, un job, și-l apără cu toate armele. Noutatea o constituie faptul că mulți neaveniți, nepregătiți pentru domeniile în care au fost propulsați, își apără niște scaune la care nu au dreptul și la care au ajuns numai fiindcă au fost numiți de rudele sau cunoștințele sus-puse. O altă dominantă: din clipa în care au ajuns, prin miracolul teleghidării, sau mai bine-zis al telecomenzii, la o treaptă pe care nicicînd nu au visat-o, sînt convinși că demnitatea li se cuvine, ca rezultat al unor merite subînțelese, al unui devotament de necontestat și al unei capacități de orientare politică la fel de sigură și de eficace în toate domeniile.
Pentru foarte mulți, care înainte au trecut prin posturi de conducere și răspundere în cele mai neprevăzute sectoare, odată numiți au fost pe deplin încredințați că nu se putea concepe o alegere mai potrivită , mai oportună. Și peste tot, cu aceeași competență nulă sau foarte aproape de această valoare, au scos cadre calificate, au adus „oameni de nădejde”, specialiști în zero, conducînd sectorul cu mînă sigură la o bancrută absolută. Pînă cînd au „întărit munca” în altă parte, cu aceeași abnegație fără limite, senin și împăcat cu propria-i persoană, gata de sacrificiu, oricînd și oriunde, pentru binele „cauzei”. Al celei politice, bineînțeles! Sfera politicului și-
a extins dominația peste tot. Și, de asemenea, influențele. Tehnica defăimării și a compromiterii unui om în cazul nesupunerii politice a fost pusă la punct în cele mai mici detalii, ca și manipularea accestora, învățată din cele mai bune manuale occidentale. Cînd încerci să atragi atenția, să iei o atitudine sau să protestezi, ți se aruncă în cap toate lăturile, iar pînă faci dovada că ceea ce ți se impută nu este adevărat, ai determinat curentul de opinie și nimic nu e mai dificil de spulberat decît convingerea că cineva e o lepră demnă de dispreț. Și uite-așa ești scos din circuit, anulîndu-ți-se toate ușile reușitelor în viață. În astfel de situații românul se resemnează și așteaptă, răbdător, vremuri mai bune. Care nu se știe cînd vor veni! (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns