Fondul cinegetic al județului Bacău are cele mai frumoase trofee la cerb. Pădurile de pe raza ocoalelor silvice Căiuți și Mănăstirea Cașin sînt incluse în „triunghiul de aur al cerbilor”, care se prelungește pînă la Soveja. „Avem cele mai reprezentative trofee la acest vînat – ne-a declarat directorul Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelasă. De altfel, cerbul care a stabilit recordul mondial a fost împușcat la noi în județ de către un inginer silvic, în 1982, record care nu este depășit nici astăzi”. Omologarea trofeelor respectă anumite reguli internaționale, pe care nici măcar Nicolae Ceaușescu, care a participat la cîteva vînători la Căiuți, nu le-a putu ocoli.
Un alt vînat la care județul are exemplare reprezentative este ursul carpatin. Se vînează și rîs și există din abundență vînat mic, adică mistreți, fazani, iepuri. Direcția Silvică Bacău a realizat anul trecut venituri de peste 50.000 de euro din vînătorile organizate. Totuși, aprobarea de vînătoare pe terenurile administrate de Regia Națională a Pădurilor nu este chiar simplă. În primul rînd, autorizațiile sînt date direct de RNP și ministerul de resort. Există firme specializate care organizează astfel de sejururi pentru vînătoare. Pe plan local se asigură cazarea și organizarea vînătorii, contra cost. Prețurile practicate sînt diferențiate. Pentru cerb, turiștii străini plătesc în medie 3.000 de euro, dar, în funcție de mărimea trofeului, se ajunge și la 5.000 de euro. Pe români, același lucru îi costă cam 15-20 de milioane de lei. La urs, prețul mediu pentru cei veniți de peste hotare este în medie cam 7.000 de euro, dar exemplarele deosebite pot ajunge la 10.000 de euro. Vînătorii noștri scot din buzunare 20-30 de milioane de lei. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns