Reprezentanții autorităților în domeniu protecției copilului, însoțiți de 35 de primari din județ, vor participa la un seminar de lucru referitor la acordarea asistenței sociale copiilor aflați în dificultate. Manifestarea este organizată și finanțată de World Learning și USAID și face parte dintr-un program mai amplu demarat la nivel național 2001, urmînd să demareze astăzi, în stațiunea Bușteni, și să se încheie joi. Din județul Bacău vor participa la seminarul de lucru președintele Consiliului Județean, Neculai Lupu, secretarul Traian Milon, directorul DGPC, Sorin Brașoveanu, și 35 de primari din județ. Cei 35 de reprezentanți ai autorităților licale au fost aleși de șefii de la județ în funcție de dificultatea problemelor cu care se confruntă comunitățile din care provin în domeniul protecției copilului. Restul primarilor urmează să participe la seminarul care va fi organizat în luna mai. Discuțiile de la Bușteni au ca temă „Implicarea autorităților locale în asistența socială și protecția copilului” și vor viza convențiile internaționale privind drepturilor copilului, stategia privind protecția copilului în perioada 2001 – 2007, marginalizarea și combaterea sărăciei sau aspecte legislative privind asistența socială. Pentru ca problemele dezbătute să fie receptate cît mai bine de participanți, seminariile se vor derula pe module de lucru. (C.B.)
Lasă un răspuns