Să rîdem cu Petrolul Moinești
• FC Onești – Petrolul Moinești 4-2 (3-1)
0-1, min. 27: Vasilachi a recuperat un balon, i-a pasat în centru lui Trofin, acesta l-a lăsat singur cu portarul pe Viorel Gheorghe, care a înscris la colțul lung
1-1, min. 31: Nica a șutat de la 20 de metri, balonul i-a revenit, iar ghiuleaua aceluiași jucător s-a oprit în plasa porții lui Anton
2-1, min. 33: Iacob a centrat de pe dreapta, balonul a ajuns la Costel Munteanu, iar acesta a înscris de la 8 metri
3-1, min. 45: Gorga a stabilit scorul la pauză cu un șut pe jos, de la marginea careului mare
4-1, min. 60: Goian a reluat balonul în poartă printr-o foarfecă, după o centrare a lui Gorga
4-2, min. 68: Trofin a înscris sub transversală cu o torpilă de la 18 metri
FC Onești și-a călcat ieri în picioare adversarul, pe care, cel puțin în prima repriză, l-a umilit în ultimul hal. Asta în ciuda faptului că scorul a fost deschis de moineșteni, care la cea de-a doua acțiune spre poarta lui Ciubotaru s-au trezit, chiar spre surprinderea lor, în avantaj. Și aici s-a încheiat și palida zvîcnire a echipei care vizează promovarea în Divizia B. Ba nu, greșesc, a mai fost execuția impecabilă a lui Trofin în partea a doua a jocului, care a redus din handicap și, vorba vine, a mai spălat din rușinea moineștenilor. Recitalul formației lui Petre Grigoraș a început în minutul 10, cu șutul lui Mircea Ilie, respins în corner de Anton. Apoi, Costel Munteanu s-a trezit cu balonul în frunte, la o intervenție a lui Anton, dar fundașii moineșteni au îndeărtat pericolul. Oneștiul este în zi mare. Orice minge care trece pe la Gorga nu are cum să nu se anunțe periculoasă. Vicepreședintele Aurel Adăscăliței rămîne uimit de o execuție a lui Gorga, și nu poate să nu-l admire: „ce preluare a făcut. E jucător”. Gorga nu se mulțumesște doar cu remarca lui Adăscăliței și are de gînd să-și continue recitalul. Ajutat însă din plin și de colegii lui din linia mediană și din atac, în special de către noua achiziție, Constantin, și de Robert Iacob. Morișca oneșteană continuă cu centrarea lui Gorga, dar Călin scoate balonul cu un ultim efort din fața lui Costel Munteanu, aflat la 4 metri de poartă. Nu trec decît cîteva secunde și Iacob recuperează încă o dată balonul în preajma careului, unde moineștenii au comis-o la greu, centrează pe jos, iar Mircea Ilie trimite în portar. Tresărirea de orgoliu a echipei lui Vlăduț se reduce la un șut al lui Trofin, din afara careului și la o cursă a lui Viorel Gheorghe, urmată de o centrare la care Vasilachi nu a știut nici el ce vrea. Sau poate o fi știut, dar poate a fost prins într-un moment în care s-a certat cu balonul. Imediat după ce Moineștiul a reușit să treacă de mijlocul terenului, combinația Gorga – Mircea Ilie l-a lăsat singur cu Anton pe ultimul, portarul moineștean a respins pînă la Iacob, dar acesta a șutat, din poziție favorabilă, peste poartă. Același Ilie avea să-l mai remarce încă o dată pe Anton, iar culmea tupeului a avut loc în minutul 27, cînd Viorel Gheorghe a deschis scorului. Doar două minute le-au trebuit oneștenilor pentru a face dreptate pe teren. Minutele 31 și 33 au adus golurile lui Nica și Costel Munteanu, iar pînă la al treilea, din ultimul minut al primei reprize, FC Onești a continuat să-și ridiculizeze adversalul. În minutul 39, Costel Munteanu a scăpat singur cu Anton, dar portarul Petrolului a intervenit decisiv, Iacob a șutat în același Anton, din interiorul careului, pentru ca în minutul 41, centrarea lui Constantin să fie ștearsă de Iacob cu capul, dar balonul a fost oprit din drumul spre gol de către omniprezentul Anton.
Avalanșă oneșteană stopată de șase înlocuiri
Începutul părții a doua a jocului nu a avut nici o schimbare, asupra atitudinii celor două echipe. La cîteva secunde la la repunerea mingii în joc, Mircea Ilie a scăpat singur cu Anton, dar a șutat peste poartă. Viorel Gheorghe a fost salvatorul de la îngheț a lui Ciubotaru, și a șutat pentru un plonjon de încălzire al portarului oneștean în minutul 57. Golul meciului l-a înscris Goian, cu o foarfecă din interiorul careului, iar inima lui Petre Grigoraș, altfel, foarte agitat pe durata meciului, s-a înmuiat și mila a pus stăpînire pe el. Pînă la urmă, și-o fi spus Grig, oameni sînt și ei. A scos imediat la încălzire 6 jucători pe care i-a introdus pe teren, pentru a mai echilibra disputa. Ceea ce nu a reușit, sub aspect tactic, dar i-a ieșit la scor. Trofin a făcut 4-2, dar ultimele 20 de minute au fost tot ale oneștenilor, care au mai bifat 3 ocazii de gol. Ivan a trimis mingea în transversală, cu capul, Dorobanțu a scăpat singur cu portarul dar a șutat pe lîngă poartă, același jucător fiind încă o dată aproape de 5-2, cu un șut de la 14 metri, la o palmă de vinclu.
Pentru Gheorghe Fridl
Gheorghe Fridl, organizatorul de competiții de la Petrolul Moinești, a fost iritat de articolul apărut în ediția noastră de marți, în care a fost relatat incidentul dintre Petre Grigoraș și Aristică Cioabă, luîndu-l pe subsemnatul la bani mărunți. Motivul? Presa dă importanță acestor aspecte, în loc să descrie fazele din meciuri (ne rezervăm dreptul să-l contrazicem). Doleanța sa a fost expunerea în pagină a unei incursiuni sau a unei învăluri, sau a unei… Pentru sufletul domniei sale, ne-am oprit asupra unei incursiuni, și ca să fiu un finuț am ales-o din tabăra Moineștiului: „cursă pe stînga a lui Viorel Gheorghe, urmată de o centrare pe jos, pentru Vasilachi, dar…n-a ieșit nimic”. Ne cerem scuze, dar nu putem descrie mai multe, la rubrica „special pentru Gheorghe Fridl”, însă nu ne permite spațiul, și chiar nici timpul, pentru că astăzi (nr – ieri) este ziua unui coleg de-al nostru.
Costel Bîrsan a semnat pentru FC Onești
Costel Bîrsan a semnat ieri contractul cu FC Onești. Jucătorul este al Astei Ploiești, pînă în toamna acestui an, dar formația ploieșteană a acceptat împrumutul pînă în vară la FC Onești. Directorul tehnic Marcel Bujor ne-a declarat ieri că în vară cele două cluburi se vor așeza la masa negocierilor, pentru că Bîrsan este dorit la Onești și pentru următorul sezon. Deocamdată, fotbalistul este în perioada de refacere, efectuînd doar ușoare alergări, după ce în minutul 11 al amicalului cu FCM ll Bacău, disputat în urmă cu două săptămîni, a părăsit terenul, accidentat la coapsa dreaptă.
Emil Vlăduț și-a desființat elevii
„Scorul nu reflectă realitatea din teren. Oneștiul putea cîștiga la o diferență mult mai mare. Fotbaliștii oneșteni au arătat că sînt într-o creștere de formă pe care o s-o arate și în campionat. Pase dintr-o atingere sau două care au făcut apărarea noastră șah-mat în multe momente. Jucătorii mei au crezut că după primul gol au jocul în mînă. Nu a fost așa. Nu s-a pus probleme rezultatului”, au fost cuvintele lui Vlăduț la cîteva minute după încheierea meciului. Antrenorul moineștean le-a recomandat jucătorilor săi să urmeze exemplul dat de Gorga: „Să învețe de la jucătorul reprezentativ al Oneștiului, Gorga, că se poate juca din prima și alerga. Nu să stea cu mîinile ridicate și cu gura pe arbitru”.
Giani Gorga a schimbat prefixul
Giani Gorga a împlinit astăzi 30 de ani, prilej cu care își va cinsti colegii cu cîte o bere, după cum spunea ieri, în vestiar, imediat după încheierea meciului în care a jucat ca în prima tinerețe. Căpitanul oneștenilor spunea că FC Onești ar avea șanse la promovare și era plăcut impresionat de ultimele două achiziții, Nica și Constantin. „Sînt jucători buni, au dovedit-o astăzi, și de-abia au un antrenament cu noi”. Redacția sport a Ziarului de Bacău îi urează lui Giani „La mulți ani” și să joace la toamnă cu Oneștiul în Divizia A! (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns