Pompierii au descoperit cauza incendiului care s-a declanșat zilele trecute la un vagon cu benzină din stația CFR Borzești. „Incendiul a izbucnit din cauza unor scîntei mecanice. Mai precis, din cauza unei intenții de furt. La fața locului s-au găsit o pîlnie și bidoane de plastic, o bară de fier, precum și urme de lovituri asupra ventilului din care curgea produs petrolier încă de la Timișoara. Probabil că cineva a încercat să fure din cisternă, a lovit în ventil și s-au produs scîntei care au declanșat incendiul”, ne-a declarat colonelul Mihai Simionescu, comandantul Grupului de Pompieri militari Bacău. Pericolul de explozie în lanț a fost real, pentru că pe celelalte 15 linii se aflau staționate garnituri de tren cu fel de fel de substanțe inflamabile. „Intervenția noastră s-a efectuat sub tensiune maximă pentru că în primele momente nici nu s-a putut interveni, existînd pericolul electrocutării pompierilor. A trebuit să așteptăm drezina de scurtcircuitare tocmai de la Adjud, acolo unde este garat acest utilaj de înlăturare a pericolului de electrocutare. În mod normal, locul ei ar fi fost la stația CFR Borzești, dar, în urma divizării CFR-ului nici nu mai știi care de cine aparține, iar noi am așteptat drezina de scurtcircuitare o oră de la anunțarea incendiului”, ne-a spus și maiorul Ioan Mihalache, șeful Biroului inspecții pentru prevenirea incendiilor de la Grupul de Pompieri militari Bacău.
Reamintim că, în urmă cu șase zile, un vagon cisternă care transporta produse petroliere de la societatea Solventul din Timișoara a luat foc aproape de miezul nopții chiar în fața sediului Stației CFR Borzești. Garnitura de tren a plecat din Timișoara și urma să fie dirijată către RAFO Onești, unde se prelucrau produsele petroliere din cele 25 de vagoane-cisternă. Incendiul a fost observat de unul dintre lucrătorii feroviari care tocmai se pregătea să efectueze manevrele necesare cuplării unei locomotive la garnitură. La fața locului au ajuns nouă autospeciale, precum și foarte mulți pompieri de la Bacău și Onești. Ei s-au luptat cu flăcările patru ore, timp în care, conform ultimelor evaluari, au ars 14 tone din cele 40 aflate în cisternă. Raportul referitor la eveniment a fost înaintat la organele ierarhic superioare ale pompierilor băcuani. Rămîne doar ca poliția să descopere acum care a fost mîna criminală care a încercat să fure benzină din vagonul-cisternă. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns