Una dintre măsurile programului de măsuri adoptat de Ministerul Sănătății și Familiei pentru accelerarea reformei în sistemul sanitar vizează elaborarea ghidurilor clinice și terapeutice. Măsura reprezintă o noutate absolută în domeniul sănătății și, ca multe alte dispoziții, a fost dată pentru reducerea cheltuielilor. „Ghidul afecțiunii va stipula care sînt tratamentele care se pot aplica în diferite afecțiuni. Medicilor li se va indica tipurile de medicamente care pot fi folosite pentru fiecare boală în parte. În acest fel va exista un control al medicamentelor și nu vor mai fi folosite numai medicamentele cele mai scumpe, ci și cele mai ieftine, la fel de eficiente”, ne-a declarat Cornelia Cojocaru, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău. Elaborarea ghidurilor clinice și terapeutice va cădea în sarcina Colegiului Medicilor din România, a Ministerului Sănătății și a Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate. Termenul limită pînă la care trebuie realizate aceste broșuri este 30 iunie. (C.B.)
Lasă un răspuns