La sfîrșitul săptămînii trecute s-a desfășurat cea de a doua ediție a Galei anuale a Premiilor Comunității Băcăuane, organizată de Fundația de Sprijin Comunitar. Manifestarea a prilejuit și colectarea de fonduri destinate ajutorării persoanelor aflate în dificultate. Întrebarea sondajului nostru de opinie de astăzi: ce este FSC și ce programe comunitare promovează?
Elena Andriuță, 50 de ani, educatoare: „FSC, nu știu ce înseamnă. Dacă strîng fonduri pentru cei nevoiași, atunci tot respectul meu. Oricum sînt multe de făcut și ar putea să mai dea bani și la copii, să se doteze grădinițele și școlile”.
Ileana, 45 de ani, asistentă în spital: „FSC? Cred că da, este Fundația de Sprijin Comunitar, nu? Ar trebui să mai investească bani și în spital. Numai eu știu de cîte ori am adus de acasă pentru pacienți tot felul de lucruri: haine, mîncare, etc. Lumea este tare necăjită și vă spun că am văzut cu ochii mei acești oameni și am stat printre ei”.
Laura Farcaș, 19 ani, elevă: „Nu știu ce reprezintă FSC. Cu siguranță este foarte bine ce fac. Oricum se mai pot face multe altele, n-aș putea să spun eu ce anume”.
Lidia Baltă, 54 de ani, pensionară: „Este Fundația de Sprijin Comunitar. Eu am o idee și cred că este bună: ar trebui să se facă un club pentru oamenii simpli, unde să se întîlnească, să discute, să presteze fel de fel de activități, să fie un loc unde să se simte bine toată lumea”.
A consemnat Genina ISTRATE
Lasă un răspuns