Politică sau afaceri ?

Aceasta pare a fi provocarea pe care președintele țării, liderii partidelor de guvernămînt și ai celor din opoziție o aruncă în fața propriilor aleși, în încercarea de a reface, pe cît posibil, imaginea unei clase politice tot mai vulnerabile sub aspectul credibilității ei.

Cert este că marea majoritate a populației a perceput economia de piață mai curînd ca pe o “economie de pradă” și România este singura țară în care respectabilul businessman (om de afaceri) se traduce și prin bișnițar. Iar cel puțin o parte din oamenii politici, de ieri și de azi, nu sînt străini de aceste triste realități.

Desigur că ne putem întreba cît de sincer este acest demers și cît este el de realizabil în practică.

Asupra președintelui țării nu avem de ce să ne îndoim. Și asta nu doar pentru că sintagma “sărac și cinstit” a intrat în folclorul politic contemporan. Apartenența sa îndelungată la diferitele eșaloane ale puterii, unde numeroase utilități sînt asigurate gratuit prin seviciul de protocol, i-a permis domnului Iliescu să-și conserve imaginea de “om nepătat”, chiar dacă scandalul afișelor (cazul Costea) și unele sponsorizări din campania electorală sînt de natură să confirme faptul că “și în soare se mai găsește cîte o pată”.

În privința liderilor PSD, ca și ai altor formațiuni politice, lucrurile sînt mult mai nuanțate. Toți știu cît costă o campanie electorală și că subvenția guvernamentală este departe de a acoperi necesarul de fonduri pentru aparatul de partid, pentru acțiunile de propagandă și pentru celelalte activități. Și toți aceștia mai știu că nimeni nu-ți dă ceva dacă nu are și el un interes anume. De aici și rezistența, fățișă sau mascată, la un asemenea demers radical, a multora dintre cei care și-au asigurat un loc pe listele parlamentare prin contribuții financiare consistente. În același timp, premierul Adrian Năstase și-a atenționat subalternii că, erodîndu-și imaginea publică, riscă să repete eșecul înregistrat la alegerile din 1996.

Așadar, imaginea publică și nu flagelul real al corupției îi preocupă pe guvernanți. Care, chiar în condițiile reglementării noilor incompatibilități, vor găsi soluții convenabile. Afacerile pot fi lăsate formal în seama altor membri ai familiei, a nașilor, a finilor sau a unor prieteni de nădejde, astfel încît fișa parlamentarului să rămînă curată. Iar jocul de interese poate continua nestingherit, ba poate chiar mai acut, cîtă vreme aceștia nu vor mai fi implicați direct, nemaiavînd afaceri “la vedere”.

Dacă ne uităm puțin în jur, la modul în care au reușit alții să rezolve problema, vom constata că doar arareori se utilizează regimul incompatibilităților. În majoritatea statelor europene soluția o reprezintă adoptarea și aplicarea – e drept, foarte strictă – a legii conflictului de interese. Cu alte cuvinte, interesele demnitarilor în orice firmă, fundație sau altă entitate asemănătoare sînt făcute publice, la începutul mandatului, astfel încît posibila interferență a acestor interese cu interesul public să poată fi sesizată și, după caz, sancționată de cei în drept, potrivit reglementărilor legale. Chiar și în legislația românească avem un exemplu de acest gen, în ceea ce privește societățile bancare, unde persoanele (fizice sau juridice) afiliate conducătorilor băncii sînt notificate consiliului de administrație și nu pot beneficia de credite în condiții preferențiale.

Logica unei asemenea abordări vine din respectarea libertăților și drepturilor individuale (de proprietate, de asociere etc.), pînă la limita la care exercitarea acestor drepturi sau libertăți ar aduce atingere interesului comun sau general. Pentru că nu prezența în Parlament a oamenilor de afaceri este problema, ci utilizarea poziției politice și a sistemului de relații aferent în favorizarea propriilor firme, deseori în dauna bugetului de stat sau al comunităților locale, prin sistemul de licitații și alte forme de acces la banul public.

În condițiile în care ponderea majoritară a procesului legislativ privește spațiul economic, cu alte cuvinte mediul de afaceri, prezența în Parlament a reprezentanților acestui sector de activitate, departe de a constitui un fapt condamnabil în sine, poate aduce un plus de expertiză calificată și validată de realizările personale. Mai mult, o privire sumară asupra structurii parlamentarilor după profesia de bază arată că segmente importante de specialiști, cum ar fi cei din piața financiar-bancară, sînt foarte slab reprezentați, evident datorită sistemului complex și consistent de stimulente prin care instituțiile în cauză înțeleg să-și prezerve valorile profesionale.

Potrivit unui raționament logic, oamenii realizați material sînt mai puțin tentați să „ciupească” din banul public, sau să accepte „atențiile” care motivează traficul de influență. Dar, ce mai este logic, într-o tranziție din ce în ce mai lipsită de repere ? Cert este că orice etichetare globală poate păcătui prin însăși lipsa ei de nuanțe. Dacă acceptăm posibilitatea „sărac și cinstit”, putem accepta – la fel de bine – și varianta „bogat și cinstit” sau – de ce nu? – „sărac și necinstit”.

Din acest motiv, transparența totală a relațiilor de afaceri derulate de către oricare demnitar pare a fi un instrument mult mai corect de apreciere a moralității acestuia, decît pretinsele incompatibilități care pot fi trucate sau ocolite cu eleganță. (Andrei DELEANU)