La ce mănăstiri din județul Bacău putem merge

• în județul nostru sînt aproximativ 15 mănăstiri, ce pot fi vizitate în orice zi din săptămînă • Mănăstirea Bogdana este una dintre cele mai vechi și mai importante ctitorii voievodale, în care se află o valoroasă colecție de obiecte de cult • o altă biserică ce trebuie vizitată este cea de la Borzești, locul unde, conform istoriei, s-a născut și a copilărit Ștefan cel Mare • cei dornici să se reculeagă pot merge la Ciolpani, la mănăstirea situată în imediata apropiere a orașului Buhuși

În România postdecembristă a intrat în uzul frecvent al oamenilor termenul de pelerinaj. Un cuvînt străin pentru românii de atunci, ca multe altele. Lipsa legăturilor oficiale între credinicioși și mănăstiri a constituit în perioada regimului comunist pretextul creării unei false idei asupra stării spirituale. Conceptul de stat ateu s-a dovedit a fi neadevărat, chiar dacă nimeni nu a recunoscut pe față acest lucru, decît după evenimentele din 1989. În diferse situații, cu diferite

ocazii, mass media vorbește despre pelerinaje la mănăstiri,

pelerinaje cu sfinte moaște sau cu sfinte icoane etc. Numărul

impresionant de oameni care au participat și continuă să participe la aceste manifestări ale evlaviei arată că, indiferent de punctul de vedere al specialiștilor, sentimentul religios la români s-a păstrat. Numai la pelerinajele din orașul Bacău, de exemplu, au participat în ultimii ani sute de mii de oameni, ca să nu mai vorbim de cele de la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva, unde numărul celor veniți pentru a se închina a depășit un milion.

Ce este pelerinajul?

„Practicat în majoritatea religiilor, pelerinajul este un obicei cu mult

anterior redactării Bibliei. Este o călătorie a credincioșilor spre un

loc consacrat printr-o manifestare divină sau prin activitatea unui

maestru religios, ca să se roage. De obicei, vizitarea locului sfînt,

ținta călătoriei, este pregătită de ritualuri de purificare și se

împlinește într-o adunare care le manifestă credincioșilor

comunitatea religioasă căreia îi aparțin. Pelerinajul este, deci, o

căutare a lui Dumnezeu și o întîlnire cu El într-un cadru de cult”.

În ceea ce privește creștinismul, legîndu-ne mai mult de Noul

Testament, acesta nu aduce nici o noutate față de Vechiul

Testament. „Iisus «urcă» la Ierusalim cu părinții săi, la vîrsta de 12

ani, ca să se supună Legii și, de-a lungul misiunii sale, mai «urcă»

acolo la diferite sărbători. Biserica este prea legată de istorie ca să

nu recunoască rostul pelerinajelor spre locurile vieții pămîntești a lui

Hristos sau ale manifestărilor lui în viața sfinților; ea vede în aceste

adunări pe locurile acțiunii lui Hristos o ocazie pentru credincioși de

comuniune în credință și rugăciune; ea caută mai ales să le

reamintească aici că se află în drum spre Domnul lor și sub

călăuzirea Lui”.

Scurtele descrieri despre ceea ce înseamnă pelerinajul, prezentate

mai sus, sînt suficiente pentru a arăta că acțiunea aceasta, pe care

o întreprind anual milioane de oameni, fie la Ierusalim, fie la Sfîntul

Munte Athos ori Muntele Sinai, este una foarte serioasă și

importantă. Și asta pentru a nu mai aminti de pelerinajele din

Vechiul Testament ori din alte religii.

Dincolo de toate acestea, din păcate, în România ruptă brusc din

tentaculele regimului comunist, s-a înțeles eronat și termenul de

pelerinaj. Eronat nu în senul închinării, ci al pregătirii sufletești. La

noi, pentru că ne limităm la zona Moldovei, pelerinajul presupune

pentru sufletul unui credincios aceeași pregătire sufletească ca și

pentru o spovedanie. Adică dominantele sînt dorința de curățire și

dorință de înnoire sufletească. Bisericile de mir și mănăstirile

ctitorite în epoci în care sentimentul religios era mai puternic și mai

profund decît în această perioadă a informatizării, constituie și

obiectul celor mai dese pelerinaje. Vederea și închinarea în fața

unei icoane, a cărei vechime transcende veacurile, trecerea

pragului unui sfînt lăcaș în care te veghează chipurile sfinților este

un pelerinaj. Mîntuitorul Hristos și puterea Sa sfințitoare sînt

prezente pentru un credincios adevărat tot atît de intens la Sfintele

Locuri de la Ierusalim ca și într-o biserică moldovenească.

Există totuși și unele tristeți cînd vorbești de pelerinaje în zona

noastră. Băcăuanii se înghesuie, și e firesc să fie așa, la mănăstirile

consacrate din zona Neamțului, unde s-a păstrat mai bine o tradiție

creștină de veacuri, refuzînd lăcașurile de rugăciune din județul

Bacău. Motivele invocate sînt legate, nu atît de locuri, ci de

oamenii, de sfinții care, în chip divin, au răzbătut peste regimul

comunist. Pentru că locuri frumoase și liniștite sînt și în județul

nostru. Însă oameni cu o viață care să atragă în mod deosebit

credincioșii mai puțin. Puțini au rămas însă, din păcate, și în zona

Neamțului. Iar marii duhovnici s-au stins, lăsînd în urmă goluri greu

de acoperit.

Revenind la județul nostru, trebuie să spunem că avem și noi

mănăstirile și locurile noastre de pelerinaj. E drept, nu se mai

păstrează pictura din timpurile medievale, nici construcțiile de

atunci, deoarece, așa cum se poate citi mai jos, unele dintre sfintele

lăcașuri au fost dărîmate cu tîrnăcopul de zeloșii unui regim care,

într-un fel sau altul, mai dăinuie și astăzi. Dar cu atît mai mult ar

trebui să fim impresionați de înaintași și de credința lor. Așa că e

bine și frumos să ne căutăm și să ne susținem propriile noastre

lăcașuri de rugăciune: o bucată de pîine, un ban, o rugăciune, toate

contribuie la deschiderea spiritului către Dumnezeu.

Prezentăm mai jos cîteva dintre mănăstirile din județul Bacău. Sînt,

unele dintre ele, la doi pași de tumultul orașelor, la doi pași priviți

prin prisma celor care au mașini ori își permit să dea cîteva zeci de

mii de lei pentru un bilet la autobuz. Ne-a dat Bunul Dumnezeu de

toate, și cît mai aproape, doar, doar vom deveni mai buni, mai

înțelepți și mai apropiați de El.