Legea privind creditul agricol a intrat în linie dreaptă în procedurile de aprobare. Conform celor declarate de ministrul Agriculturii, Alimenatației și Pădurilor, Ilie Sîrbu, aflat într-o vizită fulger la Bacău, actul normativ a fost aprobat de cele două Camere ale Parlamentului și se află la comisia de mediere. „Chiar dacă aceste discuții mai durează, noi credem că legea va fi promulgată în mai puțin de o lună”, a declarat demnitarul.
În practică, este vorba de creditarea bancară pentru producție, pe o perioadă de 360 de zile, cu o dobîndă suportabilă pentru agenții economici din sectorul agricol și agroalimentar. Ministrul de resort nu a specificat însă dacă această lege are nevoie de norme metodologice de aplicare, care au ținut în unele cazuri luni de zile pe loc anumite reglementări. După creditul pentru producție, ar urma să fie luat în discuție cel pentru investiții în agricutură. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns