• ea a fost preluată de Serviciul de Protecție a Copilului în Regim de Urgență
După aproape două săptămîni petrecute în spital, fetița care a fost găsită degerată lîngă o ghenă de gunoi din Bacău a fost externată. Laura Diaconu, în vîrstă de nouă ani, a fost găsită de niște băcăuani lîngă un container, însă la internare medicii au constatat că micuța era în stare foarte gravă. Nu numai pentru că a stat foarte mult în frig, ci și ca urmare a consumului de aurolac, din cauza căruia a intrat în comă. Aflată în grija bunicii paterne din Parincea, care era și curatorul micuței, fetița a fugit de acolo, iar de mai mult timp a trăit printre copiii străzii care își fac veacul prin Bacău. În ciuda vîrstei foarte mici, Laura a deprins imediat nu numai stilul de viață al copiilor fugiți de acasă, ci și viciile acestora, dovada cea mai clară fiind starea gravă generată de consumul de aurolac. Pînă la vîrsta de șapte ani, micuța a fost crescută de bunica maternă din Bacău, după care a fost luată de bunica din Parincea. Micuța nu s-a adaptat, însă, stilului de viață de la țară și, de fiecare dată cînd era scăpată din vedere, fugea la oraș. „De vreo cinci sau șase ori a fugit de la școală, iar bunica a adus-o înapoi. Bunica, deși nu are cine știe ce posibilități, ar vrea să o crească, însă fetița nu vrea. Plînge cînd vine vorba să stea la țară și fuge în Bacău de la școală, unde nu poate fi tot timpul supravegheată. Cred că cel mai bine ar fi dacă Laura ar fi crescută de mamă, care trăiește în Bacău”, este de părere Mina Drogu, secretarul comunei Parincea.
Laura a fost transferată ieri din Secția Pediatrie 2, unde a fost internată, la Serviciul de Primire a Copilului în Regim de Urgență. Autoritățile în domeniul protecției copilului au luat măsura internării în regim de urgență și urmează să stabilească după efectuarea anchetelor sociale care va fi viitorul miculei consumatoare de aurolac. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns