• Fiscul băcăuan va termina de trimis formularele către contribuabilii persoane fizice în luna aprilie • termenul limită pînă la care aceștia trebuie să completeze și să retrimită prin poștă este 15 mai • după această dată încep să curgă amenzile, cea mai mică fiind de 100.000 de lei, pentru cel mult o lună de întîrziere, plus zece la sută din impozitul rămas de achitat
Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău a anunțat că va încheia trimiterea prin poștă a formularelor de declarații de venit global în cursul lunii aprilie. DGFP Bacău a început de luni trimiterea la domiciliul contribuabililor a formularelor de declarații de venit global, declarațiilor speciale, instrucțiunilor de completare a formularelor, precum și plicul pretipărit cu adresa poștală a administrației financiare în a cărei rază teritorială își are domiciliul respectiva persoană. „Contribuabilii sînt rugați ca după completarea formularelor conform instrucțiunilor primite, să le introducă în plicul preadresat pe care-l vor depune la cutia poștală, taxele poștale fiind suportate de Ministerul Finanțelor Publice”, a declarat Maricel Radu, purtător de cuvînt al DGFP Bacău. El le recomandă contribuabililor să aștepte primirea la domiciliu a formularelor de declaratii de venit și instructiunile de completare a acestora. De asemenea, persoanele fizice care nu au primit la domiciliu plicuri de la Finanțe, dar au devenit contribuabili în anul 2002 vor depune declarațiile speciale la administrațiile finanțelor publice unde se află sursa de venit, iar declarațiile de venit global însoțite de copiile declarațiilor speciale și fișelor fiscale la Fiscul de domiciliu, prin procurarea formularelor, care sînt furnizate gratuit. Maricel Radu avertizează că nedepunerea la termen a declarațiilor se penalizează, după cum urmează:
a) cu 100.000 lei pentru contribuabilii persoane fizice, dacă declarația este depusă cu o întîrziere de pînă la 30 de zile inclusiv față de termenul legal stabilit;
b) cu 500.000 lei pentru contribuabilii persoane fizice, dacă declarația este depusă cu o întîrziere de peste 30 de zile față de termenul legal stabilit;
c) cu 1,5 milioane de lei pentru asociațiile fără personalitate juridică.
Penalitățile de la primele două puncte se majorează cu 10 la sută din diferența de impozit anual rămas de achitat, stabilită prin decizia de impunere.
Termenul legal de depunere a declarațiilor de venit pentru persoanele fizice care au realizat venituri supuse globalizării în anul 2002 este 15 mai 2003. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns