La Casa de Cultura a Ministerului de Interne a fost sărbătorit ieri poetului Radu Cârneci, cu prilejul împlinirii vîrstei de 75 ani. La acest moment aniversar au fost prezenți Nicolae Dragoș, Ion Horea, prof. univ. dr. Ion Rotaru, iar actrițele Lucia Mureșan și Doina Ghițescu au recitat din creația autorului. Deși avea să devină unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, Radu Cârneci nu a făcut studii umaniste, absolvind Facultatea de Silvicultură din Brașov, în 1954. A reeditat revista Ateneu din Bacău, fiindu-i timp de un deceniu (1964-1974) redactor-șef, apoi a fost redactor la „Contemporanul” și angajat la Uniunea Scriitorilor. A colaborat la mai toate revistele literare ale timpului: „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Ramuri”, „Ateneu”, „Astra”. Este autor a 21 de volume de poezie și apreciat traducător . (C. Gh.)
Poetul Radu Cârneci a fost omagiat la București
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.