La Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău mai poate fi admirată, pînă la sfîrșitul lunii martie, în cadrul expoziției „Instrumente de scris”, o mică bijuterie ce atestă geniul creator al maeștrilor europeni. Este vorba despre una dintre cele mai mici cărți scrise vreodată în lume. Încadrată într-o vitrină și așezată frumos într-o casetă asemănătoare uneia pentru un inel, cartea liliput poate fi admirată doar cu ajutorul unei lupei așezate deasupra ei. Numai așa se poate oberva cărtica ce seamănă, mărită fiind, cu o măsea. Admirată poate fi, de fapt, doar coperta pentru că, în interior, este scris, într-o manieră greu de imaginat, Noul Testament în șapte limbi. Oricît ar părea de ciudat, cărticica nu este o capodoperă semnată de simandicoșii specialiști ai artei pe bobul de orez din îndepărtatul Orient, ci este o creație a muzeului Guttenberg din Munz, aflată actualmente în posesia Muzeului Literaturii din Iași. Dimensiunile cărții ajung la 0, 3 mm. Nu știm dacă cineva a îndrăznit vreodată să citească pe această carte, însă micuța bijuterie merită admirată. (C. Gh.)
Lasă un răspuns