Sinaxar ortodox și romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Chiril al Ierusalimului

Sfîntul Chiril s-a născut în anul 315, dintr-o familie creștină. Era în timpul cînd împăratul Constantin cel Mare a ridicat marea biserică a Sfîntului Mormînt și biserica Învierii. În această biserică a Învierii a slujit în tinerețea sa, ca preot, Sfîntul Chiril, și tot aici, cu binecuvîntarea episcopului său Maxim, a rostit vestitele Cateheze (Cuvîntări), care ne-au rămas de la el, pregătind pentru botez pe cei ce doreau să se încreștineze, în fiecare an, la Paști.

Către anul 350, murind episcopul Maxim, fericitul Chiril a fost înălțat la episcopia Cetății Sfinte. În anul următor, la 7 mai 351, a avut loc arătarea unui semn luminos pe cerul Ierusalimului, în chipul Sfintei Cruci. După aceasta au început vremuri grele pentru dreapta credință. Împărații eretici Constanțiu și Valens, împreună cu episcopii susținuți de ei, au izbutit să-l scoată din scaun de două ori pe Sfîntul Chiril, apărătorul dogmelor apostolești.

După mai bine de șaisprezece ani de surghiun, spre sfîrșitul vieții, Sfîntul Chiril s-a întors la episcopia sa. Om iubitor de pace, el a căutat să vindece rănile dezbinărilor din episcopia sa, cu duhul cald și înțelegător al adevăraților părinți ai Bisericii. Adevărata pocăință, după el, e schimbarea vieții și a obiceiurilor; viața creștinului este o astfel de necurmat schimbare, ca să-l facă pe om să simtă în el îndemnul Duhului Sfînt. Încercările vieții l-au învățat că, fără iubire, adevărul este orb.

Sfințenia lui a fost recunoscută în Occident foarte tîrziu. Sărbătoarea Sfîntului Chiril a fost instituită abia în anul 1882, iar Papa Leon al XIII-lea l-a declarat Învățător al Bisericii. (C.Gh.)