Prefectul Radu Cătălin Mardare a dispus efectuarea unei anchete la societățile Sofert și RAGC Bacău. Verificarea este urmare a semnalelor din ediția de ieri a „Ziarului de Bacău”, ai cărui jurnaliști au reușit să treacă fără să fie observați de paznicii și sistemul de siguranță de la cele două firme. Practic, redactorii noștri au intrat fără prea mari eforturi la bazinele de apă de la RAGC, unde au simulat o operațiune de otrăvire a apei, iar la Sofert au pătruns pînă la tancul de amoniac, pe care l-au „aruncat în aer” cu un bidon de plastic. Departe de eventualitatea unor atacuri teroriste la cele două societăți de importanță majoră pentru orașul Bacău, astfel de acțiuni, în modul în care se efectuează paza, poate sta la mîna oricărui lunatic, dar la modul real. Lucru recunoscut ieri și de prefectul județului. „Era responsabilitatea celor două societăți să asigure paza acestor obiective importante. Chiar dacă nu vorbim de teroriști, pot fi persoane rău intenționate, care să recurgă la astfel de gesturi”, a admis prefectul vulnerabilitatea descoperită în sistemul de pază al celor două firme. Urmare a celor întîmplate, Radu Cătălin Mardare a dispus verificarea pe linia protecției civile, pentru a descoperi cine se face vinovat de slaba supraveghere a celor două obiective. El a explicat că această verificare va fi extinsă și la alte sectoare cu grad ridicat de risc, dar cu prioritate la ce s-a constatat deja. Cei găsiți vinovați vor fi trași la răspundere. (Eduard ADAM)
Anchetă la Sofert și RAGC Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.