Cabinetele medicilor de familie și a celor de boli infecțioase au continuat și în ultimele zile să fie luate cu asalt de băcăuani pe care infecțiile respiratorii și pneumoniile i-au pus la pat. Virozele care nu se dau bătute de aproape șase luni au mai îmbolnăvit în ultima săptămînă 1.300 de băcăuani, iar alți 380 de adulți și copii au fost diagnosticați cu pneumonie. „Numărul bolnavilor care au avut nevoie de internare a trecut puțin peste sută, dar s-a menținut o incidență mare a îmbolnăvirilor printre școlari și adulții de vîrstă activă”, a spus dr. Angela Aflorei, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică.
Pe lîngă infecțiile respiratorii și pneumonii, boli respiratorii de sezon, hepatita nu a dat nici ea înapoi. Numai săptămîna trecută au fost internați ca suspecți de hepatită 24 de pacienți, în marea lor majoritate copii de vîrstă școlară. (C.D.)
Lasă un răspuns