PUR ȘI SIMPLU Cerșetoria – o școală de ipocrizie

Vasile PRUTEANU

Proliferarea in extenso a cerșetoriei pe toate strazile Bacăului (din fața lăcașelor de cult și pînă la barierele de cale ferată) a început să-l irite pe trecătorul care se vede agresat de apelul la milostenie din 50 în 50 de metri. Unii fac chiar crize de nervi, iar blamul și injuria se expectorează cu vehemență în asemenea împrejurări. De mai multe ori se ajunge pînă la acte de violență împotriva cerșetorului prea insistent, prea sîcîitor. Cei cu suflet meschin și cu gîndire puțin peste nivelul curcilor îi mai ard și cîte un șut în fund unui copil al străzii, înfometat, zgribulit de frig și amețit de aurolac. Un anume Toni Paraschivescu (autointitulat „maestru al șurubelniței” și posesor al unui dulău cît un vițel) chiar s-a apucat să pocească mutra unui astfel de copil, fiind sigur că nu are cui da socoteală pentru sălbăticia și brutalitatea lui. Să fi considerat cineva vreodată că cerșetoria este o „meserie” ușoară sau rentabilă? Fiecare a putut constata că nu, în cazul delicat în care a cerut altuia un împrumut sau un serviciu oarecare. Semenul căruia îi ceri se situează imediat într-o postură de superioritate și ia brusc un aer de protector. Cerșetorul scapă în parte de această „grandoare”. Nimeni nu concede să afișeze un aer superior față de cerșetor. De aceea, apelantul la mila altuia cercetează atent aspectul tolstoian al ofertantului benevol, care se desparte din proprie inimă de o mie-două de lei, acolo. Pentru asta, milostivul nu vrea recunoștința peticită a cerșetorului, ci o gratificație divină. Donația lui cere un echivalent, după formula clasică romană „Do ut des”. Adică, dă ca să ți se dea. Milostivul este, așadar, mult mai ipocrit decît milostivitul atunci cînd vede că cerșetorul se roagă lui Dumnezeu să-l ajute pe donator, nu pe el direct, care ar avea mult mai multă nevoie de a fi ajutat. Toți cerșetorii sînt rugători intermediari pentru cine dă două-trei monede aproape fără valoare. Poate că de aceea ei n-au niciodată nimic, iar cei care le dau au întotdeauna și pentru ei și de unde da.

Acest mod de a milui un amărît poate fi o nefastă școală de ipocrizie. Darnicul nu-i satisfăcut, dacă-i spui numai „bogdaproste”. Pentru acest lucru el te declară nerecunoscător. Primitorul miluirii trebuie să afișeze o nemăsurată recunoștință, să cadă în extaz în fața celor 2-3 mii de lei, ca și cum ar vedea în ochi nu cele cîteva monede, ci măcar două din cele șapte minuni ale lumii, concentrate în una singură. Alții, mai evlavioși, consideră că minima lor dărnicie le-ar asigura un loc în rai, adică ar fi beneficiari pentru eternitate. Aceștia sînt cei mai vrednici de a fi detestați. Sînt nu numai ipocriți, ci și speculanți: vor să cumpere cu cîțiva „arginți” bucurii eterne în grădina înflorită de dincolo de viață. De altfel, ei sînt cei care-i înjură cel mai strașnic pe cerșetori, cînd apelul acestora este prea des repetat. Li se adaugă cei înstăriți cu adevărat, care dau din dorința legitimă a omului ajuns de a nu fi plictisit de cei sărmani și de a nu vedea concretizată mizeria altora ca o mustrare continuă a propriei prosperități. Oricare ar fi tipul de milostiv, dacă cerșetorul nu se roagă divinității, bani nu mai capătă. Înseamnă că i se dă pe gratis, ori așa ceva, așa-numitul om milostiv nu poate accepta.

Agravarea cerșetoriei (devenită problemă prin înmulțirea fără măsură a milogilor) ar impune guvernanților un moment de reflecție. Sărăcirea accentuată a majorității covîrșitoare a populației rezonează dramatic direct în structurile sociale cele mai neajutorate. Protecția socială atît de des invocată de PSD nu poate opera la nivelul întregii societăți și cu atît mai puțin în perimetrul celor lipsiți de mijloacele imediate de subzistență. Că și această „meserie” este exploatată de speculanții milosteniei, este o altă problemă. Important rămîne faptul de a nu spori sărăcia, pentru ca fenomenul cerșetoriei să nu se amplifice peste orice limită a decenței. Săracii – ca orice învinși – doresc și vor dori întotdeauna revizuirea stării de fapt actuale, iar mișcările sociale cu greu vor putea fi evitate.