• în caz că nu își plătesc datoriile, patronul poate cere executarea silită
Angajații care aduc prejudicii unității economice în care lucrează pot fi trași la răspundere pentru acestea și chiar pot fi puși la plată. „Patronul poate solicita răspunderea materială din partea salariatului numai în momentul în care pierderile se produc din neglijența acestuia. El trebuie să demonstreze acest lucru. Dar și angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legatură cu serviciul”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. În situația în care patronul refuză să plătească despăgubiri salariatului, acesta poate face plîngere în instanțele judecătorești competente.
În cazul în care patronul plătește despăgubirea în locul salariatului ce a greșit, el își va recupera banii de la acesta. „Salariații nu răspund de pagubele provocate de forță majoră, de alte cauze neprevăzute ce nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului”, a mai spus Ion Barbu. Cînd paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Dacă aceasta nu poate fi determinată răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și cînd este cazul, în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.
Totodată, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură
sau dacă i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor, ce se stabilește potrivit valorii
acestora de la data plății. Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține în rate lunare din drepturile salariale. Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăși împreună cu celelalte rețineri jumătate din salariul respectiv. În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator, iar acesta se angajează, reținerile se vor face de către noul angajator, pe baza titlului executoriu transmis de angajatorul păgubit. Dacă salariatul nu s-a reangajat, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale. „În cazul în care acoperirea prejudiciului prin rețineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de pînă la trei ani de la data la care s-a efectuat prima rată de rețineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc”, a mai precizat inspectorul șef de la ITM Bacău. (C.T.)
Lasă un răspuns