Studenții basarabeni care studiază la Universitatea din Bacău plătesc taxa de cămin și masa la cantină. Atitudinea fermă a conducerii Universității din Bacău față de situația studenților basarabeni care, după prima lună de școală au refuzat să achite taxa de 230.000 de lei lunar, adică plata căminului la jumătate de preț, și cantina, a fost rezolvată. „Studenții basarabeni vor plăti căminul, inclusiv lunile restante”, ne-a declarat profesorul Victor Blănuță, rectorul Universității din Bacău. Lucrurile au fost rezolvate. „I-am anunțat pe studenții basarabeni că, în cazul în care vor continua să aibă aceeași reacție, mă voi adresa celor care i-au trimis la studii aici”, a explicat profesorul Vasile Puiu, prorectorul pe probleme administrative din cadrul Universității din Bacău, soluția adoptată.
Prorectorul Puiu a precizat că majoritatea studenților basarabeni au fost de acord să li se oprească din bursă banii pentru cazare și masă. „Statul român le-a acordat tinerilor veniți la studiu din Basarabia o bursă de 50 de dolari pe lună pentru a se întreține și a-și achita datoriile. Era și normal să plătească, pentru că toți studenții cazați în căminele Universității își achită taxa de cămin și cantina, în condițiile în care, unii dintre ei, trăiesc în condiții mult mai dificile decît basarabenii”, crede Vasile Puiu. (C. Gh.)
Lasă un răspuns