CONEXIUNI Presa, o afacere nerentabilă?!

Ștefan RADU

Nu cred că există domeniu de activitate unde se pune mai multă patimă și se cere mai multă inventivitate decît în jurnalistică. După 1989, sute de tineri au visat să ajungă celebri după ce au achiziționat primul pix cu paste multiple (să poată alege culoarea în funcție de situație). Doar cîțiva au rezistat în malaxorul cotidian al știrilor. Și dintre ei – și mai puțini – s-au ales cîteva vîrfuri care au ajuns să fie vedetele publicului cititor. Efemeră glorie!…

Agitația dintr-o redacție, chinul din fața colii albe de hîrtie (mai nou, ecranul monitorului) ce așteaptă picătura de inteligență a jurnalistului, dezbaterile aprinse pe marginea informațiilor bombă, goana după exclusivitate, iată care sînt doar cîteva dintre elementele ce marchează o profesie extrem de dinamică. În presă, exact ca și în sportul de performanță, profesionistul arde în cîțiva ani (10-15, după aprecierile statisticienilor). Atît ține perioada de maximă glorie, de efort constant ridicat. Apoi urmează antrenoratul, activitatea de consiliere sau orice alt mod de valorificare a experienței.

Alăturarea acestei profesii cu sportul nu-i întîmplătoare. Jurnalistul este actorul principal al spectacolului informațional cotidian. De la el, publicul așteaptă prestații senzaționale, excitante, care să provoace agitația tribunelor. Cînd marchează – un reportaj excepțional, o anchetă la cel mai înalt nivel al administrației, o dezvăluire fără precedent – are parte de aplauze. Cînd ratează chiar și un subiect mărunt, primește nu doar înjurături de mamă, ci se trezește direct în tribunale, la discreția derbedeilor cu bani și relații. În asemenea situații, galeria, care pînă mai ieri îl aplauda, dispare, îl uită, îl abandonează.

În ultimul deceniu, ziariștii au făcut haiducie, iar personajele lor predilecte au făcut bani. Acum, oamenii din presă descoperă cît de vulnerabili sînt în fața capitalismului nemilos. Ziare născute din credința în adevăr a cîtorva tineri idealiști sînt cumpărate, tranzacționate, înstrăinate. De fiecare dată cînd se apropie alegerile, pe piața media apar mișcări amețitoare. Chiar dacă toți analiștii economici spun că orice publicație este nerentabilă ca afacere, căpătuiții de tranziție se înghesuie să-și cumpere propria fițuică unde să fie periați zi de zi. Gestul, privit la modul simplist, ridică mari semne de întrebare: ce cred ei că achiziționează cînd plătesc pentru un ziar? Sigla? Un nume, o piață?… Sînt cunoscute, în ultimii ani, numeroase exemple de asemenea tranzacții. Noii proprietari, absolut afoni într-ale presei, au descoperit, a doua zi după ce au făcut afacerea vieții lor, că redactorii au demisionat și au rămas doar cu cîteva calculatoare uzate fizic și moral, depozitate pe cîteva birouri zgîriate. Le-au scăzut tirajele (unele chiar au falimentat), au dispărut abonații și afacerea s-a transformat într-un calvar. În vara aceasta am văzut cum redacții întregi au migrat de la o publicație la alta, cum vedete care deveniseră emblematice pentru o publicație si-au transferat semnăturile către alte periodice și mișcările încă nu au luat sfîrșit: mai ieri, o nouă tranzacție surprinzătoare s-a anunțat în presa centrală. Este semn clar că se investesc bani mulți în artileria grea a campaniilor electorale din 2004.

Alăturarea cu sportul o evoc pentru a marca discrepanțele. Proprietarii din lumea fotbalului – de exemplu – nu cumpără un club, ci cîțiva jucători. Ei sînt importanți, ei fac spectacolul. Iar după ce au dat o căruță de bani pe un Ronaldo nu-și permit să-i ceară acestuia să blătuiască meciurile, pentru că se pot trezi cu o demisie și cu retrogradarea echipei. De aceea fotbalul a devenit o afacere, iar presa tinde să fie un mijloc de manipulare electorală, un fel de mascărici la masa îmbuibaților sau o distracție de lux pentru cine are bani. Ziarele se vînd și se cumpără fără ca ziariștii să fie întrebați ce părere au și dacă vor să joace în noua echipă. Li se cere doar să-și îngroape viața între paginile efemere ale gazetelor, să-și consume, imperturbabili, credința că munca lor este vitală pentru societate. Și unii chiar reușesc să ignore botnița fluturată amenințător de unul sau altul dintre patronii de tranziție.