Casa Corpului Didactic (CCD) derulează în aceste zile un curs al cărui succes în rîndul dascălilor băcăuni a depășit pînă și așteptările organizatorilor. Botezat „Proiecte de acțiune în școli”, cursul în cauză este susținut de Beth Hascovech, american voluntar al „Copului Păcii”, care, de mai bine de un an, predă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. „Cursul a fost gîndit ca o serie de aplicații practice prin care profesorii învață cum se întocmește un proiect de buget, o scrisoare de intenție sau un contract de finanțare adresat diferiților sponsori. Interesant este că Beth dovedește, în ciuda vîrstei destul de scăzute, o atracție deosebită asupra profesorilor, pe care demult nu i-am văzut atît de interesați de un curs de perfecționare. De altfel, cererile au depășit așteptările noastre și va trebui să organizăm alte două serii de curs, una la Onești și una la Bacău”, ne-a declarat profesoara Violeta Băjenaru, director al CCD. Cursul a fost structurat pe 40 de ore, la el participînd, într-o primă serie, 37 de cadre didactice. (Eduard CUCU)
Dascălii băcăuani dau buzna să învețe cum se întocmesc proiectele de finanțare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.