• din cauza tarifelor foarte mari, 47 de asociații deservite de Termloc au cerut conducerii societății să nu le mai dea, de ieri, căldură • în schimb, toată lumea va primi în acestă lună apă caldă
Nu mai puțin de 47 de asociații de locatari și de proprietari deservite de Termloc au cerut firmei să nu le mai dea căldură. Conducerea societății s-a conformat și, de ieri, miile de locatari arondate la cele 47 de asociații nu mai beneficiază de acest serviciu.
Cererea de sistare a căldurii a venit din partea reprezentanților asociațiilor de locatari și de proprietari. Cei mai mulți dintre ei au motivat că facturile pe timp de iarnă au fost extrem de mari, ele n-au scăzut nici acum și, pentru că vremea s-a încălzit, aceștia au spus că oamenii nu mai vor căldură în locuințe.
Conducerea Termloc Bacău a precizat că, potrivit legii, sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire se face în condițiile în care, timp de trei nopți consecutiv, temperaturile exterioare înregistrează valori de peste 10 grade Celsius. „În municipiul Bacău, condiția referitoare la sistarea furnizării căldurii nu a fost deocamdată îndeplinită. Însă dacă beneficiarii noștri au solicitat sistarea, noi nu putem să le furnizăm căldură cu forța”, ne-a declarat Dumitru Crîșmaru, directorul Termloc. Așa că de ieri au rămas fără căldură asociațiile nr. 303, 202, 104, Energiei 25, 41, 121, 48, 60, 87, 103, 97, 91, Bradului, Flora, 102, 95, 4, 54, 67, 94, 123, Luminii, 43, 136, 42 A, 46, 57, 65, 163, 30, 44 A, 44 B, 40, 100, 100 A, 127, 99, 133, 134, Eminescu, C4 Garsoniere, Avram Iancu, Stejarul, Trandafirilor și 102.
Cele 47 de asociații sînt deservite de 15 centrale termice de cartier, care au încetat activitatea în ce privește furnizarea căldurii. Asociațiile care au solicitat debranșarea reprezintă aproximativ jumătate din totalul celor deservite de Termloc. Principalul motiv invocat de adminstratorii care au solicitat întrerurperea furnizării serviciilor îl reprezintă costul foarte mare al facturilor la întreținere, la care oamenii cu greu fac față. „Au venit oamenii la noi și au cerut sistarea căldurii, sătui de tariful foarte mare pe care l-au plătit pentru un metru pătrat la încălzire în timpul iernii. Dat fiind că în acest an iarna a fost mai lungă, iar temperaturile exterioare foarte scăzute, efortul financiar pe care l-au făcut oamenii a fost unul însemnat. Chiar nu mai au de unde să plătească”, ne-a declarat administratorul uneia dintre asociațiile care au solicitat sistarea furnizării căldurii.
Prognozele meteorologice pentru următoarele zile prevăd încălzirea temperaturilor exterioare, lucru care va face ca numărul solicitărilor de sistare a furnizării să fie și mai mare. „Vom accepta în continuare cererile de sistare venite de la asociații, pentru că nu putem furniza căldură împotriva voinței consumatorilor. Sînt convins că nu va fi nevoie să se îndeplinească prevederea legală pentru sistarea furnizării, pentru că asociațiile vor veni înainte să ceară debranșarea”, a mai spus directorul Dumitru Crîșmaru.
Chiar dacă furnizorul a răspuns solicitării de a sista livrarea căldurii pentru cele 47 de asociații care au cerut acest lucru, Termloc a decis să le facă un cadou de sărbători tuturor locuitorilor Bacăului. Tot începînd de ieri, toate cele 97 de asociații deservite au primit apă caldă. „Am decis să livrăm apă caldă pentru toți beneficiarii, întrucît luna aceasta vor fi sărbătorile de Paște, iar apa caldă este necesară în fiecare locuință. După 1 mai vom mai discuta situația asociațiilor care au datorii”, ne-a declarat directorul Dumitru Crîșmaru.
Pînă ieri au fost sistate de la furnizarea apei calde 12 asociații de proprietari și locatari care rămăseseră fără această utilitate din cauza datoriilor foarte mari pe care le aveau către Termloc. Singurele care în luna aprilie nu vor primi apă caldă sînt blocurile 3, 5 și 7 de pe strada Stadionului (Asociația 49), care nu beneficiază de acest serviciu din cauza instalațiilor defecte, și blocul 2 de pe strada Victor Babeș (Asociația 47), pentru care reprezentanții asociației au solicitat întreruperea furnizării din cauza datoriilor foarte mari. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns