Prin „algoritm” se înțelege un ansamblu de simboluri și de operatori folosiți în matematică și în logică, permițînd găsirea în mod mecanic, prin calcul, a unor rezultate. Odată cu intrarea acestei pașnice noțiuni în limbajul vieții politice, începînd cu 1990, ea a devenit derizorie prin folosirea sa pînă la sațietate, în procesul de porționare a „ciolanului național”. Prin extensie, algoritmul poate fi considerat și un plan de acțiune structurat pe etape, pentru atingerea unui scop. „Algoritmul” dinaintea alegerilor pornește cu devalizarea a 3 pînă la … 4 bănci, de către cei interesați pentru obținerea paralelor necesare propagandei electorale, la care, după caz, se adaugă o prăbușire-n același scop a unui FNI, a cărui șefă, Maria Vlas, se face că se ascunde ca să n-o găsească niște falși copoi, care se fac c-o caută. Gologanii, astfel subtilizați, sînt aruncați pe aripile (Sorin Ovidiu) Vîntului pentru achiziționarea de tobe, tam tam-uri, surle și trîmbițe, în vederea pornirii cu alai a tăvălugului electoral, ce calcă toate „locațiile”, începînd de la cătune și terminînd cu Capitala, pentru ghiftuirea „prostimii” cu gogoși ce fîsîie de la prima mușcătură. Perioada de patru ani a mandatului aleșilor este enormă față de durata de viață a alegătorului, căci acesta, dezamăgit de neonorarea promisiunilor, este obligat să mai aștepte încă pe atît, în speranța că data viitoare, băgînd buletinul în urnă, va trage în sfîrșit… lozul cîștigător. Practic, într-o viață de elector, acesta are posibilitatea să-și exprime opțiunea, în medie, de 15 ori, alergînd după „Fata Morgana” care, după cum se știe, nu s-a lăsat agățată niciodată, în pofida firii sale ușuratice.
Natura noastră umană ne silește ca-n cadrul comunităților precum internate, școli, servicii, armată și oriunde s-anchegat un colectiv, să înfiripăm și să menținem relații de prietenie ori, pur și simplu, relații de contact social. În timpul petrecut în mediile respective este imposibil ca indivizii să nu se salute, să nu-și adreseze un „ce mai faci”?, sau să nu-și dea măcar o dată mîna, unii cu alții. Firea noastră de mamifere comunicative ne împiedică să stăm precum cioatele și să ne uităm la ceilalți, ca lunatecii sau ca sălbaticii. În virtutea acestei realități incontestabile am fi niște fraieri cu cioc, tip „Solcanu” (ciocul!) sau, mai naivi ca niște copii în scutece, dacă ne-am imagina că-n sfera-n care se-nvîrt aleșii lucrurile s-ar petrece altfel. Numai pe autostrăzile din țările civilizate sînt culoare separate pentru biciclete, căruțe și limuzine, însă, la noi, se circulă la grămadă, inclusiv pe culoarele sediilor instituțiilor statului, unde aceștia își duc activitatea și, mai ales … inactivitatea. Scările, holurile, bufetele, W.C-urile și hotelurile sînt comune și sînt „călcate” laolaltă, indiferent de culoarea politică și independent de platforma-program pe care se bazează și pe care-o propagă. Lifturile nu-s împărțite pentru „stînga”, „dreapta”, „centru-dreapta” și e greu de crezut că ei stau în paralelipipedul mobil, spate-n spate, ca să nu se ia la ciomăgeală. În timp de patru ani este imposibil să treacă unul pe lîngă altul, aruncîndu-și săgeți din priviri, purtînd înjurături în vîrful buzelor sau scuipînd ca la obor. Mergînd împreună la gagici, sau jucînd biliard, nu se ciondănesc pe teme politice și nici nu-și administrează tacuri în capete unii – altora, căci sînt atenți la bile și nicidecum la divergențele care-i separă. Nici „Constituția”, nici „Regulamentul de Ordine Interioară” nu le interzic celor din diferitele colțuri ale spectrului politic să ardă la un loc, cîte un pocher, un barbut, ori un „popa prostu'” în camerele hotelurilor. Dînd nas în nas, zi de zi, pe parcursul a patru ani se nasc totuși, niște apropieri ce nu mai țin cont că unul e deputat de Frecăței al unui partid, iar celălalt e senator de Lehliu Gară, al altuia. Volens, nolens, într-o perioadă așa de lăbărțată se formează o comuniune între cei care-o duc cum n-a dus-o neam din neamul lor, de la daci, romani și de la strămoșii puzderiei de etnii conlocuitoare-ncoace! Alții, mergînd mai departe, se încuscresc, se încumetresc și se „înnășesc” în vederea cimentării prieteniilor, ca să se asigure de- un sprijin reciproc atunci cînd condițiile vitrege ale vieții vor apare la orizont. Intervalul cvadrienal lasă urme plăcute și amintiri de neuitat în cazul în care acești „apicultori”, sui-generis, nu mai pupă încă un mandat lîngă borcanul cu miere. În schimb, în răstimpul scurs nici unul nu face o statistică la nivel național, cu spînzurații, otrăviții, aruncații de pe blocuri și-n fața trenurilor, care recurg la aceste gesturi disperate nu din cauza dragostei neîmpărtășite, ci din cauza sărăciei și a traiului ultramizerabil. Diferența fantastică între huzurul celor de sus și viața de cîine maidanez a celor de jos sfidează diferența de cote a celei mai înalte cascade din lume „Salto del Angel”, din Venezuela, cu toți cei 978 de metri ai ei! Biata țară apare ca după un război atomic, cu singura deosebire că blocurile au rămas în picioare. Printre ele circulă babe și moșnegi vorbind singuri, mișcîndu-se ca niște stafii vii, copii străvezii și români damblagii care-și cer cu disperare dreptul la muncă și la o viață, barem ca aceea a unui cîine de apartament de lux, dacă nu, ca aceea a unui muritor cît de cît civilizat. Această imagine apocaliptică se cere imperios schimbată în alternativa-n care nu dorim musai ca să dispărem ca națiune! V.I.Lenin, ca urmare a balamucului din 1917 și-a pus țăcălia-n podul palmei și, gîndind profund, a emanat lucrarea „Ce-i de făcut”, prin care indica maselor largi populare „algoritmul” de ieșire din mocirla-n care erau băgate. În mod similar, însă fără a mă erija-n mare dascăl al omenirii, căci și așa nu mai am loc de ceilalți patru, consider că soluția de redresare ar fi una și numai una. Orientîndu-ne după principiul „legumiculturii” moderne, care recomandă că „răul trebuie să fie tăiat de la rădăcină” – rădăcinile-n cazul în speță numindu-se „urne” – ar trebui să „prășim” cît mai des în preajma lor, astfel încît răul să nu mai prolifereze. (Va urma)
Philip (s) Bituminoiu
Lasă un răspuns