SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Iosif, scriitorul de cîntări

Preacuviosul Iosif era originar din insula Siciliei, din părinți dreptcredincioși. Căzînd patria sa, Sicilia, în mîinile saracinilor, fericitul Iosif, dimpreună cu toată familia sa, s-a mutat în Grecia și s-a așezat în Peloponez. De acolo, a plecat în Tesalonic, unde a intrat în mănăstirea Latomus, făcîndu-se călugăr. Toată noaptea și-o petrecea stînd în picioare și în genunchi, rugîndu-se și cîntînd lui Dumnezeu. Patul lui era pămîntul, așternutul lui o piele, hrana lui puțină pîine, iar ca băutură, apa. Nesocotea toate cele din jur, ca să-și închine viața studiului Sfintei Scripturi. Avînd o asemenea bogăție de fapte bune, a fost sfințit preot. A avut fericirea de a viețui, în mănăstirea lui, împreună cu Sfîntul Grigorie Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al său. Din îndemnul acestuia, cuviosul Iosif a pornit spre Roma, pentru a vesti și acolo că, la Bizanț, a început din nou lupta împotriva Sfintelor icoane. Însă, nu a mai ajuns niciodată la Roma, corabia căzînd în mîinile barbarilor saracini. Fericitul Iosif a fost prins de aceștia și a fost dus în insula Creta, unde a stat închis șase ani. A revenit în mănăstirea sa, dar Sfîntul Grigorie nu mai era în viață. Atunci s-a retras într-un schit, unde a început să scrie cîntări bisericești și canoane. Dezlănțuindu-se din nou prigoana împotriva Sfintelor icoane, fericitul Iosit a suferit din nou pentru îndrăzneala de a nu ceda și a fost surghiunit în Cherson, de unde nu s-a întors decît după moartea împăratului. A fost ținut pînă la sfîrșitu vieții în mare cinste de însuși Sfîntul Ignatie, patriarhul Constantinopolului.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Isidor

Sfîntul Isidor, episcop de Sevilia, este unul dintre cei mai mari Părinți latini. S-a născut în jurul anului 560, în orașul Cartagine (Cartagina Spaniei), unde tatăl său a fost înalt funcționar imperial. Trei frați au devenit episcopi și sfinți ai Bisericii: Leandru, Fulgențiu și Isidor; o soră, Florentina, a ajuns călugăriță, fiind ridicată și ea la cinstea altarelor. Viitorul „Învățător al Bisericii”, autor al unui foarte mare număr de cărți, în care vorbește despre probleme din toate domeniile cunoașterii umane, a fost la început un student nepăsător și foarte puțin dispus să se aplece asupra cărților. După o experiență personală a înțeles că perseverența și voința omului pot învinge cele mai grele piedici în viață. A progresat atît de mult în învățătură, încît și-a meritat renumele de cel mai învățat om al timpului său. A intrat în rîndul clericilor din Sevilia, și, în urma morții fratelui său, a preluat scaunul episcopal. A fost episcopul cel mai popular și cu cea mai mare autoritate din epoca sa. A prezidat al patrulea conciliu din Toledo. A fost, alături de Boețius și de Cassiador, primul sistematizator și organizator al culturii creștine. (C. Gh.)