LUPTE GRECO-ROMANE: Cei mai buni luptători de «greco-romane» din țară se vor aduna sîmbătă și duminică la sala de atletism din Bacău, pentru cea de a doua etapă a campionatului Superligii de seniori. De la aceste întreceri nu vor lipsi nici componenții lotului național, aflați, pînă ieri seară, în cantonament la Poiana Brașov. Competiția va reuni luptători de la cele mai bine cotate cluburi din țară, precum cele din București, Dinamo, Steaua, Rapid, sau din provincie SCM Bacău, Alrom Slatina, Dacia Pitești, Botoșani, Suceava sau Brașov.
Printre favoriții la ocuparea primului loc în concurs se vor afla și sportivii de la Sport Club Municipal Bacău (antrenori Ioan Butucaru, Gheorghe Mocanu și Gheorghe Panait) sau de la Letea (antrenor Ion Șarban). Lotul băcăuan îi are în componență pe Diaconu, Gavrilă, Matache, Turcu, Tașcă, Anghenică, Rebegea, Nohai, Alboaie, Butucaru, Bulibașa.
Concursul este organizat de Sport Club Municipal Bacău și îi va avea ca „examinatori” arbitri de categoria I. În această seară, de la ora 17, va avea loc ședința tehnică. O oră mai tîrziu, sportivii înscriși pe listele de concurs vor da primul test, cel al cîntarului. Indiferent de ce va indica aparatul de măsură înainte menționat, antrenorii echipelor participante vor decide la ce categorie de greutate vor intra în concurs sportivii de a căror pregătire se ocupă, bineînțeles nu la una inferioară. Reamintim că după prima etapă, organizată de clubul din Slatina, primele trei clasate sînt, în ordine, echipele din Slatina, București (Dinamo) și Bacău (Sport Club Municipal).
Competiția va începe mîine dimineață, la ora 9, cu prima reuniune. Următoarele două episoade se vor derula de la 16:30, tot sîmbătă, respectiv de la 9, duminică dimineață. Ca de obicei, accesul publicului în sală este gratuit. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns