Cornel Cîrnu, directorul Sofert, este un împătimit de handbal

Mulți din suporterii împătimiți ai jocului de hanbal își mai aduc aminte cu plăcere și acum de vremurile în Știința, echipa de glorie a Bacăului, făcea săli pline la orice meci, indiferent dacă juca acasă sau în deplasare. Printre cei care, aflați în tribune, țineau pumnii strînși la fiecare pasă aruncată de Lenuța Bondar, Maria Torok, Ioana Vasîlcă, Eva Moszi-Gall, Filofteia Daniloff, Adriana Hriscu sau Gerogeta Cerbenciuc se afla și Cornel Cîrnu, pe atunci inginer șef la fostul Combinat de Îngrășăminte Chimice din Bacău. Chiar dacă pare greu de crezut, o bună parte din performanțele echipelor de handbal Știința Bacău aveau și miros de îngrășăminte chimice. „Cîția jucători de la echipele Știința Bacău aveau cărțile de muncă la noi. Erau angajați, mai ales băieții, pe posturi de lăcătuși mecanic, dar își vedeau, liniștiți, de viața sportivă. Era o formă de sprijin a activității sportive care la vremea respectivă s-a văzut că a dat roade. De mai bine de zece ani, de cînd a fost abandonat acest tip de sponsorizare, s-a văzut că, fără sprijin financiar, în sport nu se poate vorbi de performanță”, spune directorul Sofert Bacău, Cornel Cîrnu, care își amintește cu plăcere de anii în care Știința Bacău era abonată la titlul de campioană a României.

Tot în acea perioadă, Cornel Cîrnu a fost la un pas de a face infarct la meciul cu Spartak Kiev, cînd Știința a ratat la mustață Cupa Campionilor. „Există, totuși, o dreptate pe lumea asta. Pierderea a fost răzbunată trei ani mai tîrziu, cînd, în ’88, Știința a cîștigat la Bacău finala de Cupa Cupelor. În sală nu mai era loc, atunci, nici să arunci un ac. Astfel de meciuri nu se uită prea ușor”, mai povestește, pătimaș, Cornel Cîrnu. Chiar dacă acum nu mai are timp să mai urmărească, din sală, meciurile Științei, directorul mai păstrează, totuși, legătura cu mulți dintre handbaliștii care au făcut parte din echipa de aur a handbalului băcăuan. „Cu fostul portar Nicolae Vasîlcă mă întîlnesc des. Îmi este vecin și, cînd mai avem timp, mai schimbăm o vorbă despre întîmplările prin care am trecut în acei ani”, își încheie mărturisirea Cornel Cîrnu. (E.SOLOMON)