Locurile de muncă vacante, aflate în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău la data de întîi octombrie 2003 sînt următoarele: 190 confecționeri îmbrăcăminte, cinci muncitori necalificați, doi CTC-iști, doi sudori autogen, doi instalatori ventilație, 52 zidari, trei patiseri, zece cusători piele, 14 vînzători, patru zugravi, 25 lăcătuși, 11 muncitori necalificați în construcții, cinci șoferi, 30 tîmplari, nouă muncitori necalificați în tîmplărie, șapte manipulanți, un inginer zootehnist, un contabil, un șef depozit, un administrator, opt electricieni, un frigotehnist, un gestionar, un operator PC, 43 dulgheri, 17 fierari betoniști, zece mozaicari, doi instalatori sanitari, trei faianțari, 21 sudori electrici, un inginer auto, un electrician auto, un mecanic auto, trei tinichigii auto, un agent turism, patru instalatori termici, cinci tăbăcari, un bucătar, un ospătar, doi ingineri constructori, un tinichigiu șantier. Persoanele cu handicap au la dispoziție următoarea ofertă de locuri de muncă: 55 confecționeri îmbrăcăminte, șapte ingineri constructori, un inspector personal, nouă betoniști, patru frizeri, patru coafeze, două manichiuriste. Relații despre condițiile impuse de către angajatori puteți afla la sediu AJOFM Bacău din Bulevardul Ioniță Sandu Sturdza, nr. 63 A. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns