GIMNASTICĂ: Cele trei medalii de aur cucerite de gimnasta băcăuană Monica Roșu la Campionatele Internaționale ale României, la individual compus, sărituri și sol, au dus la o creștere „subită” a cotei acesteia la „bursele de valori” ale Federației Române de Gimnastică și antrenorilor lotului olimpic. Meritele incontestabile ale gimnastei băcăuane se regăsesc și în prezența sa pe lista celor care vor reprezenta România la turneul internațional din Canada, de la sfîrșitul acestei luni, dar și la Olimpiada Tineretului, în Franța.
Pe această temă, a performanțelor Monicăi Roșu de la „internaționale”, s-a organizat ieri o conferință de presă la sediul Sport Club Municipal Bacău. Bineînțeles, directorul Dorin Arădăvoaicei a fost primul la cuvînt. Domnia sa a scos în evidență, printre altele, laudele venite din toate părțile la adresa gimnastei, fără a ascunde oareșce temeri apriorice: „Presupuneam că va concura la toate cele patru aparate și în faza a doua a concursului, după cel de la individual compus. A rupt gura tîrgului, chiar dacă a existat o jumătate de oră pe tema notei de la ultimul aparat, ea fiind depunctată cu cîteva sutimi, ulterior. Sînt bucuros că avem cu ce să ne lăudăm”.
Într-un tîrziu, a intrat în vorbă și antrenorul Corneliu Agop, scurt și la subiect: „Mă așteptam la două medalii de argint sau la una de aur și una de argint. Monica m-a contrazis și nu pot să fiu deloc supărat pe ea. Pot afirma, acum, că Roșu este cea mai bună gimnastă din lotul de la Deva. Sînt convins că titlurile cucerite de fosta mea elevă nu le cad bine celorlalte componente ale echipei României. Mă refer la Petrovschi, Florea sau Ban. Monica mi s-a părut abătută în prima zi a întrecerilor, dar a făcut un concurs mare, entuziasmant, cel puțin la sărituri și la sol. Efectiv, mă bucur că i-am fost antrenor”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns