În Garnizoana militară Bacău, necesarul de locuințe se cifrează la 82 de apartamente. Dintre acestea, 44 au fost solicitate de cadrele militare aparținînd unităților militare subordonate Brigăzii Teritoriale 63 Tancuri Bacău. Restul de 38 au fost solicitate de ofițeri sau subofițeri din două unități militare subordonate altor eșaloane. Maiorul Dănuț Căldăraru, ofițerul de relații cu presa al Garnizoanei Bacău, spune că secretarul de stat în Ministerul Apărării Naționale, Sorin Encuțescu, „a explicat că, în viitor nu se vor mai construi locuințe de serviciu pentru militari”. Că lucrurile în privința locuințelor pentru militarii din județul nostru stau prost o dovedește și faptul că unul dintre puținele imobile cu locuințe de serviciu, căminul Garnizoanei situat deasupra Restaurantului Militar, este plin ochi de familii de ofițeri sau subofițeri. Pentru a suplini lipsa acută de locuințe de serviciu pentru militari, s-au făcut propuneri concrete, înaintate Ministerului Apărării Naționale. „Una dintre soluții ar fi aceea prin care s-ar majora procentul compensației pentru chirie. Deși aceasta este o propunere mai veche, pînă acum nu s-au găsit soluții la nivelul ministerului”, a declarat Căldăraru. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns