Un slujitor al Schitului Plopana, plecat la București pentru a strînge ajutoare pentru ridicarea lăcașului, a fost găsit mort în Capitală. Trupul fratelui Benone Voroneanu, în vîrstă de 35 de ani, a fost descoperit în incinta Bții Grivița, în sauna a cărei ușă era încuiată pe dinăuntru.
În urmă cu circa trei săptămîni, el plecase de la Schit spre București, pentru a strînge fonduri și a căuta ajutoare în materiale pentru schitul Plopana din Bacău, aflat în construcție. Benone Voroneanu nu a mai apucat să aducă vești bune starețului și fraților din schitul băcăuan. Înainte de a ajunge la schitul ce ține de Mănăstirea „Sfîntul Mina”, tînărul Benone a peregrinat jumătate de deceniu prin diferite lăcașuri de rugăciune băcăuane. „Ne-a întristat vestea pe care am primit-o de la București. Noi am anunțat și familia lui pentru a se pregăti, deoarece la schit nu avem încă cimitir. Nu pot să vă spune prea multe despre Benone Voroneanu, deoarece nu a stat la schitul Plopana decît două luni. Oricum, i-a fost greu, deoarece acest schit este un lăcaș de rugăciune aflat la început, care nu are toate cele de trebuință. Acum două săptămîni, Benone Voroneanu a venit la mine și mi-a spus că merge pînă la București, la niște rude și la niște cunoștințe pentru a face rost de fonduri și materiale pentru ridicarea schitului. I-am dat cele necesare, s-a dus la București, de unde nu s-a mai întors nici cu bani, nici fără”, ne-a declarat părintele Ghenadie, starețul mănăstirii „Sfîntul Mina”.
Din primele cercetări efectuate de poliție a reieșit că Benone Voroneanu a murit în urma unui stop-cardiac. Pentru elucidarea deplină a cazului, cadavrul lui a fost transportat la morga Insitutului de Medicină Legală din București, unde urmează să i se facă o autopsie. (C.Gh.)
Lasă un răspuns