Schimb de experiență între C.A.R.- urile pensionarilor din județ
Sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Moinești a găzduit, zilele trecute, un schimb de experiență între C.A.R.-urile de acest profil din județ. Au fost prezenți reprezentanții acestora din Onești, Buhuși, Comănești, precum și ai gazdelor, iar la capitolul absenți s-au numărat cei din Bacău și Tg.Ocna. Cele mai multe discuții și schimburi de păreri s-au purtat în jurul unui subiect care, pentru membrii acestora, persoane de vîrsta a treia, se constituie într-unul de interes deosebit: ajutorul de deces. În județ, acesta este între 1,5 și 3 milioane de lei, sau chiar mai mic în situația celor de la Buhuși, unde, în schimb, dacă pensionarul are o vechime de cotizant de cel puțin 6 luni, în caz de deces, membrii familiei sale vor primi sicriul și crucea gratuit. Reprezentanții fiecărui C.A.R participant au prezentat inițiative proprii sau au scos în evidență dificultățile cu care se confruntă. La C.A.R-ul din Comănești se oferă o dată pe an, fiecărui membru ce are o pensie mai mică de 650.000 de lei, un ajutor nerambursabil de 250.000 de lei. Cei de la Moinești își ajută membrii o singură dată, cu 800.000 de lei, în cazul efectuării unei lucrări dentare și oferă suma de 400.000 de lei, la sfîrșitul anului, persoanelor care au împlinit venerabila etate de 90 de ani. Aceștia din urmă sînt, momentan, la Moinești, în număr de 150. Neverosimil poate părea că la C.A.R.-ul din Onești există încă membri care mai cotizează cîteva sute de lei pe lună, dar în schimbul acestei sume derizorii ei știu sigur că vor beneficia de ajutorul de deces. Inedită a fost considerată propunerea celor de la Moinești, făcută colegilor din Comănești, de a achiziționa împreună un microbuz, cu care membrii celor două C.A.R.-uri să poată efectua excursii la prețuri modice. Din cele prezentate s-a mai desprins o constatare, aceea că, în genere, peste tot cînd este vorba de problemele pensionarilor, autoritățile locale dau dovadă de multă indiferență. Prezent pentru scurt timp în sală, Vasile Ailincăi, primarul Moineștiului, a ținut să puncteze că, «inevitabil, fiecare dintre noi ajunge la vîrsta pensionarilor și atunci ne vom confrunta la rîndul nostru cu probleme specifice, tocmai de aceea este normal să se dea curs doleanțelor acestora». Cum C.A.R-ul pensionarilor din Moinești solicită, printre altele, primăriei locale, sprijin în cumpărarea propriului sediu, pentru înființarea unui cabinet stomatologic sau în obținerea unui spațiu ce ar urma să fie destinat atelierului de tîmplărie ce va confecționa sicrie, rămîne de văzut în perioada următoare și răspunsul practic al primarului moineștean. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns