REPORTER ÎN PIAȚĂ I se zicea „Profesorul”

„Nu cumpărați lapte proaspăt…? Sau smîntînă…? Sau brînză de vaci…? Le dau la prețuri convenabile…!” Omul mai că mă trage de mînecă. Îl privesc, e mai scund, are fața roșie, se vede că muncește la cîmp și, așa, îmbrăcat în halatul ăsta alb pus la dispoziție, obligatoriu, de administrația pieții, ai zice că e cadru sanitar… Sigur, comparația e forțată, omul e un sătean, mai nou „Fermier”, truditor al pămîntului care a adus la oraș din produsele obținute la el acasă cu gîndul să mai facă și el un ban, acolo, că banii n-ajung… Cînd mă privește, la rîndul lui, cu atenție, deodată exclamă: „Păi nu sînteți domnul… Vă cunosc, de mult, de pe vremea cînd veneați pe la noi, pe la Siretul, și scriați la ziar despre munca noastră…” Da, mi-am amintit: nu-i nimeni altul decît vechea mea cunoștință Gheorghe Bisoc, omul acela harnic, care muncea la „Zootehnie” și căruia i se zicea și „Profesorul”, că pe mulți i-a învățat „meseria” de zootehnist. Acolo, în sectorul acela, a muncit 32 de ani, știa toate rosturile treburilor, așa zicea, că zootehnia nu-i un lucru ce trebuie să-l faci după ureche, e o meserie foarte importantă, bănoasă, dar grea… Ei, așa era pe atunci, acum reîntîlnindu-l, îl întreb ce se mai aude pe la el prin sat, nu știați, a murit preotul Costică Munteanu, Dumnezeu să-l ierte, ce preot bun era…, domnul Manea, fostul președinte, o duce destul de bine, da’ a îmbătrînit, ca și mine, că anii trec, nu te trag de mînecă, încolo lumea muncește, și timpul ăsta înaintat, parcă Primăvara a ascuns-o Dumnezeu… Îl mai întreb dacă mai practică meseria lui de „zootehnist”, cum să n-o practice, are, în gospodărie, trei vaci și trei viței și 16 porci, el și cu nevasta lui muncesc din zori și pînă în noapte, cei trei copii sînt la casele lor, cu problemele lor, pămîntul îl muncește, nu-l lasă pîrloagă, plătește aratul și celelalte din vînzarea animalelor, dar nici animalele nu se prea vînd bine, toți caută să te păcălească, am o vacă bătrînă, vreau s-o vînd, da’ nu mi-o ia nimeni, vreau să vînd un porc bun, gras, măcar de aș lua pe el trei milioane, așa îmi spune nenea Gică Bisoc, om ajuns, de acum, la vîrsta de șapte decenii, unul din cei mai cunoscuți și respectați oameni din satul lui, Siretul, dar și din comuna Săucești… (Eugen VERMAN)